Doi prieteni
De la Wikisource
| Doi prieteni de Ştefan Octavian Iosif |
S-a stins pe uliţi cel din urmă zvon.
Arar un pas răsună monoton
Pe trotuarul luciu şi pustiu...
La colţ, în umbră, micul vizitiu
Aşteaptă un tramvai întîrziat :
El şi căluţul lui, doi bieţi fîrtaţi,
Bătuţi de vînt şi ploi,
Ce bine se-nţeleg ei amîndoi !
Pe după gît el i-a trecut un braţ,
Şi fruntea şi-a-ngropat-o-n coama
Tovarăşului credincios şi blînd...
Iar calul, nemişcat şi el de teama
Să nu-i alunge visul prea curînd,
Ciuleşte doar urechea, cînd şi cînd,
În liniştea tîrzie ascultînd...
Şi ninge peste ei, şi nu-şi dau seama.
