Doamna lui Negru şi bardul

E splendidă masa şi vinuri străine
Se varsă spumînd
Prin cupe de aur ; iar domnul rîzînd
Voieşte să-nchine.
Aici cavalerii vestiţi în bătaie
Prin luptele lor,
Cu tinere dame, brunete, bălaie,
Vorbeau de amor.
Iar doamna frumoasă şi jună soţie,
Cu ochii în jos,
Lasă să se vază a sa bucurie
Rîzînd graţios.
— "Să vie străinul ce cîntă afară,
Să cînte aci !"
Aşa vorbi domnul şi toţi aşteptară.
Străinul sosi.
— "Cu voi bucuria şi dulcea plăcere,
Oaspeţi străluciţi,
Iar viaţa-vă cure ca rîul de miere,
Să fiţi fericiţi !"
— "Dar ce ai tu, doamnă? Ce iute schimbare !
Ce-ai tu de suspini ?
Ca spicul cel galben tu fruntea înclini,
O, dulce suflare !
De ce tăceţi, oaspeţi ? O, doamne frumoase,
De ce staţi tăcînd ?
Ia harpa, străine, cu bucle-auroase,
Ia harpa curînd !
Şi pentru aceasta să daţi lui îndată
Tot ce am mai scump eu,
Să-i daţi lui chiar cupa-mi în aur lucrată
Şi chiar calul meu !"
— "La alţii dă cupa, la alţii dă calul !
O doamne, eu cînt
Cum fîşie plopul, cum vîjie valul,
Cum vuvuie-un vînt !"
Străinul începe o tristă cîntare.
Oaspeţii, uimiţi,
Se-ncint d-armonie, deşeartă pahare,
Se cred fericiţi.

— "Mie credinţă tu mi-ai jurat
Pîn' la morminte unde tot moare.
Oh ! frumuseţii putem noi oare
A nu îi crede cuvîntul dat ?
Pentru mărire mi-ai făcut rău,
Jerfind iubire şi răsfăţare
Viaţa ta trece în întristare,
Cerul răzbună pe bardul său.
Vai ! pentru tine eu pătimesc !
Viaţa-mi se scurse fără juneţe,
Plină de lacrimi şi de tristeţe.
Cu toate astea eu te iubesc !
Amorul arde în sînul meu
Bătut de doruri apăsătoare
Ca roua dulce p-o tristă floare
Ce se înclină sub doru-i greu.
Adesea chipu-ţi desfătător
Ca o lumină printre morminte,
Vine, surîde, mi-aduce-aminte
D-acele timpuri de sînt amor !
Astfel aruncă ochii pe flori
Pasărea blînda pînă ce moare.
Murind, ea încă ar vrea să zboare
Pe o ghirlandă de sărbători.
O rugăciune voi să-ţi fac eu
Si a mea frunte să se încline !
Revarsă două lacrime line
Căci azi mă lasă sufletul meu !"

Străinul precurmă cîntarea-i îndată.
El nu mai putea
Să cînte de lacrimi. Iar doamna zîmbea
Prin plîns astă dată.
A doua zi însă pescarii găsiră
În Argeş pescînd,
Un june cadaver şi-apoi o liră
Aflară cătînd.

(1846)