Discursul lui Pârvulescu la Congresul al XII-lea

Discursul lui Constantin Pârvulescu la Congresul al XII-lea al PCR (1979)
de Constantin Pârvulescu

Sală de ședințe. Cadru general. Reprezentanții Consiliului sunt în așteptare. Auzim o voce de la tribuna oficială:

- Pentru cei care vor să ia cuvântul, să depună în scris la secretariatul Congresului. Dacă sunteți de acord cu propunerea?!.. (toate mâinile ridicate)

- Cineva împotrivă? Se abține cineva? (fără a număra și fără a aștepta obiecții)

- Popunerea a fost aprobată în unanimitate.

Intervine cineva de la masa Consiliului:

- Tovarăși!... Rog să mi se dea cuvântul...

I se răspunde:

- Tovarășe Pârvulescu, nu ați fost înscris la mine. Congresul a aprobat

- Am fost înscris pe listă, din prima zi.

- Nu îmi trebuie o aprobare ca să fac o declarație

Ceaușescu (calm) :

- Dă-i cuvântul...

Bărbatul care conduce ședința:

- Are cuvântul tovarășul Constantin Pârvulescu!

Pârvulescu (bătrânel, 75-80 ani, coboară cătinel spre tribună)

Discursul lui Pârvulescu[modifică]

- Tovarăși, am împlinit anul acesta 60 de ani de când sunt membru de partid.

(aplauze furtunoase, în stil ședință PCR) Din acești 60 de ani, 55 sînt în organele de conducere ale partidului! (aplauze). Am merite mai puține decât acest... Păunescu!, ...care a spus vrute și nevrute ieri, ...nu așa (aplauze) ca să ocupe tribuna acestui Congres.
Tovarăși, am fost uimit cum s-a desfășurat pregătirea acestui Congres și însăși Congresul. Cum se poate, tovarășe, când la acest Congres, unde sunt atâtea probleme foarte importante de discutat și multe lipsuri și neajunsuri de dezbătut și găsit soluții pentru îmbunătățirea lor. Întotdeauna noi, comuniștii, când ne-am adunat la Congres, am vorbit, într-adevăr, și de părțile noastre pozitive și de ce am obținut, dar, mai cu seamă, ne-am concentrat întotdeauna asupra lipsurilor care le-am avut; discutarea metodelor prin care aceste lipsuri să fie înlăturate ca munca noastră să meargă din ce în ce mai bine, acesta e spiritul nostru comunist. Tovarășu Ceaușescu și-a permis ca să pregătească, încă înainte de Congres și tot timpul Congresului și la conferințe, ca să fie reales secretar general al partidului. Este fără precedent, tovarăși, în istoria partidului nostru și în istoria partidelor comuniste. De ce Ceaușescu se sustrage ca să fie ales membrul Comitetului central și din cadrul membrilor Comitetului Central să fie reales? De ce? Pentru că Ceaușescu se sustrage controlului partidului. Caută să...
Voce din sală:

- Nu e corect, rumori

Pârvulescu:

- Cum nu e corect?

(Rumoare în sală, unii se ridică și aplaudă, apoi se așează)
O voce din sală începe să scandeze:

- "Ceaușescu realeees!"

(Toți se ridică, aplaudă zgomotos mult timp)
Pârvulescu:

- În spiritul acesta a fost organizat Congresul, tovarăși, și aici sunt echipe speciale de agitatori, începând din față și...

(Sala vuiește, unii se ridică și aplaudă, se aud strigăte de protest și critici)
Pârvulescu:

- Eu am ascultat pe toți care au vorbit, eu n-am întrerupt pe nimenea

(Cineva din sală îi dă replică, de neînțeles, sala aplaudă)
Pârvulescu:

- Eu nu te-am întrebat pe dumneata de când ești în partid și ce-ai făcut în timpul războiului, dacă n-ai fost cu arma în mână împotriva Uniunii Sovietice! Nu te-am întrebat de asta!

(Rumoare în sală)
Pârvulescu:

- Tovarășe, io nu votez pentru ca să aleg pe Ceaușescu în conducerea partidului!

(Pârvulescu pleacă de la tribună)
Mulțimea e surprinsă, nu știe cum să reacționeze, apoi încep să se ridice și să aplaude scandând "Ceaușescu reales!!!" minute în șir.

Replici[modifică]

Urmează câteva replici ale colegilor de partid. Ultimul ia cuvântul Ceaușescu.

Voce secretar: - Se acordă cuvântul tovarășului Ion Popescu-Puțuri
Popescu:

- Mult-stimate și iubite tovarășe Ceaușescu, mult-stimați și iubiți tovar'și, prieteni și invitați!....(bla-bla, tot discursul e plin de laude la adresa lui Ceaușescu)

.........................

Voce secretar: - Se acordă cuvântul tovarășului George Macovescu:
Macovescu: - Stimați tovarăși, în cuvântul lui, tovarășul Pârvulescu a spus că în sală se află echipe de agotatori. Eu declar că suntem toți agitatori ... (aplauze furtunoase, toată sala în picioare, scandând "Ceaușescu - PCR!!!", Ceaușescu se ridică și salută sala)
Suntem toți agitatori pentru că suntem delegați la cel mai înalt for al partidului nostru, la Congres...
.............

Replica lui Ceaușescu[modifică]

Ceaușescu ia cuvântul:

- Stimați tovarăși. Nu pentru a răspunde unei provocări am luat cuvântul, ...ci pentru a lămuri Congresul că Constantin Pârvulescu nu a fost întotdeauna în conducerea partidului și o bună parte din anii ilegalității i-a trăit în afara poporului, rupt de partid, rupt de popor!

(Sala în picioare, strigă URA!!!, aplaudă, scandează "Ceaușescu, PCR!!!", ""Ceaușescu și poporul!!!")

- El n-a înțeles niciodată nici partidul, nici poporul și n-a servit partidul și poporul nostru!

Voce din Consiliu:

- Așa este!!!

(Aplauze furtunoase, scandări)
Ceaușescu:

- Pentru că i-a pus lui Macovescu întrebarea ce-a făcut în timpul războiului, ar trebui să-i spunem noi și el știe că i s-a pus întrebarea, de ce patru ani de zile în timpul războiului a stat închis într-o casă până când noi, cei din închisoare, l-am scos afară și l-am pus la muncă! Știe foarte bine asta!

Voci: - Așa e! (Aplauze)
Ceaușescu:

- Sângele lui Pătrășcanu și a altora se află și pe mâinile lui Pârvulescu! Și el ar dori din nou readucerea acestor vremuri în partidul nostru, vremuri care au impus, au apus pentru totdeauna!! (Aplauze furtunoase, sala în picioare etc.)

- Știe, știe, se știe foarte bine că din 60 a fost scos din conducerea partidului ca incapabil, ca intrigant, ca necorespunzător, și sunt documentele partidului în privința aceasta!

(Aplauze, sala în picioare, scandări)

- Este, într-adevăr, o dovadă a democrației și a timpurilor noi în partidul nostru, că Pârvulescu poate spune orice provocări, fiindcă el știe bine că n-a-ndrăznit să ridice niciodată cuvântul și a tăcut cât oamenii au fost împușcați, vechii activiști de partid, mai vechi decât el în partid și cu mai multe merite în partid, care au luptat în țare și n-au stat ascunși în străinătate sau în case de frica Siguranței!!! (Aplauze... „Ceaușescu, PCR!!!”)

- Nu știu în numele cui a vorbit Pârvulescu aici. În orice caz, nu în numele comuniștilor români și al poporului român; al altora, care nu ne iubesc pe noi! (Sala în picioare, aplauze furtunoase, ovații. "Ceaușescu, PCR!!!/ Reales")

Strigăte din sală: - "N-are ce căuta în partidul nostru!"; - "Afară!!"; - "Provocator!"

Pârvulescu încearcă să intervină, Ceaușescu face un semn nervos cu mâna - "N-ai cuvântul!"
Ceaușescu:

- Stimați tovarăși, este necesar, tovarăși, să nu luăm în seamă această provocare. (aplauze, toți se ridică în picioare, se strigă "Ceaușescu, PCR!!!")

- Însă să tragem o anumită învățătură din ceea ce am spus, de altfel, în raportul meu, căci sîntem într-o perioadă de luptă revoluționară. Mai sînt oameni, din păcate, care nu și-au iubit poporul și partidul și care nu iubesc și nu-l vor iubi niciodată, care au trădat și vor trăda întotdeauna! (Sala se ridică, aplauze furtunoase, ovații).

Relatarea unui fost ofițer de Securitate[modifică]

"Conform instructajului, ne-am ocupat locul în dispozitivul de protecție și pază de la Sala Palatului Republicii Socialiste România pe la orele 08.00. Deja parte din delegații la congres veniseră. Locul meu în dispozitivul de securitate era pe rândul întâi, chiar pe primul scaun, socotind de la culoarul de trecere din mijloc. Au început luările de cuvânt ale delegaților din întreaga țară. Președintele de ședință (nu-mi mai amintesc numele acestuia), invita la microfon cu formula: „Dau cuvântul tovarășului…’’ Invariabil, cu toții propuneau în funcție pe Nicolae Ceaușescu. După tipicul cunoscut, la sfârșitul discursului, sala aplauda, ovaționa, iar eu, bineînțeles, pentru a mă integra adunării, făceam același lucru. La un moment dat, spre sfârșitul luărilor de cuvânt, cineva s-a ridicat spunând: „Tovarăși, vreau să iau și eu cuvântul !’’ prin natura îndatoririlor de serviciu cunoșteam pe toți demnitarii și mi-am dat imediat seama că era Constantin Pârvulescu, care îmi amintesc că era așezat pe rândul al doilea din prezidiu, undeva în lateral-stânga față de Ceaușescu. După un moment de suspans, conducătorul ședinței a spus vizibil încurcat „Nu se poate, nu v-ați înscris la cuvânt…’’ În sală era deja rumoare, șușoteli, vociferări... Cei din prezidiu se întorseseră spre Pârvulescu, unii se priveau contrariați. Pârvulescu era deja în picioare, cu intenția vădită de a-și părăsi locul pentru a merge la tribună și a spus liber, fără microfon, dar hotărât, tare: „Tovarăși, dar de ce să nu mai propunem și altă persoană ca Secretar General ?’’ A făcut câțiva pași, dar a fost blocat, pur și simplu se buluciseră acolo, astfel încât nu a putut coborî la microfonul de la tribună. Unii dintre delegați s-au ridicat de pe scaune, gesticulau. Nu pot reda ce se striga în sală, dar, în general, agitația era în primele rânduri, la delegații din București, care dezaprobau... Nu puțini însă înlemniseră, ca și mine, dealtfel. Au urmat câteva zeci de secunde de suspans. Conducătorul ședinței a rostit la microfon: „Dau cuvântul tovarășului..’’, după care, realizând că nu mai știe cine urmează, a spus cu voce ezitantă: „Tovarăși, luăm o pauză!’’ Trebuia să iau o decizie. Instinctiv am privit spre șeful meu, colonelul Gheorghe Piroiu, care era situat în lateral-dreapta prezidiului, în picioare, „mascat’’ până atunci de perdeaua de la ieșire. Cu un semn edificator din cap și din priviri parcă mi-a indicat: „Să mergem la cei de acolo!’’ Cei care ocupaseră până atunci locurile din prezidiu se ridicaseră și se îndreptau spre ieșire și după ce am urcat treptele, am luat-o pe intervalul dintre cele două „sectoare’’ de scaune și am ajuns în sala din spate. La cei peste 80 de ani, „moșul’’ avea cam 1,65 m înălțime. Era gârbovit, debusolat, căuta ieșirea, dar era evident că nu știa unde este. Am trecut oarecum în fața lui. Poate și datorită staturii mele înalte, tinereții, cred că și-a dat seama că nu sunt delegat la congres, ori chiar mă știa de ofițer de securitate. N-am aflat niciodată. În hol unii deja se grupaseră în jurul Ceaușeștilor: Emil Bobu, Manea Mănescu….. Elena Ceaușescu era cea mai pornită, agitată. Aproape că m-am atins cu hainele de grupul lor, făcându-mi loc. Atât am apucat să aud: „Uite, Nicule, ai zis să-l ținem lângă noi și uite ce face!’’ Pârvulescu șovăia. Nu a încercat să se apropie de cineva. Era descumpănit, probabil pentru că nimeni nu încerca să i se adreseze. Mi-am dat seama că dorea să iasă. Am coborât scările. Cunoșteam bine topografia Sălii Palatului și am realizat că cea mai apropiată ieșire este spre str. Ion Câmpineanu. Trăgeam cu coada ochiului în spate. Pârvulescu mergea destul de încet, abătut. Căutând să-mi deschid drum, pe câțiva chiar i-am împins. Am observat că unii il recunoșteau și se holbau fără reținere, alții habar nu aveau că tocmai el provocase discuțiile de pe holuri unde deja se formaseră „bisericuțe’’. În cele din urmă, pe un drum care parcă nu se mai sfârșea, am ajuns pe treptele de la intrare. Aveam bineînțeles arma asupra mea și col. Piroiu mi-a ordonat să merg să aduc mașina noastră de serviciu, o Dacie pe care o parcasem spre biserica Crețulescu. Șeful meu a urcat la volan, iar Constantin Pârvulescu în dreapta. Au demarat spre locuința „răsculatului’’, situată în apropiere, pe Calea Victoriei, la nr.155. După pauză mi-am reluat locul în sală, de această dată mai în spate, întrucât un comandant a socotit că m-am expus destul și „tovarășa’’ m-a observat ieșind cu el. Categoric, nu mai puteam să stau în primul rând.

Incidentul de la Congresul al XII-lea nu mi-a afectat cariera. Decembrie 1989 m-a găsit în Turcia, însoțindu-l ca aghiotant pe primvice-prim-ministrul Gheorghe Oprea. Vizele de pe pașaportul diplomatic, deși ar fi trebuit să constituie un alibi mai presus de orice îndoială, abia dacă m-au ajutat să mă disculp de acuzele care mi se aduceau. Fusesem doar securist! Despre col. Piroiu am aflat că s-a stins din viață în urmă cu câțiva ani. Nu l-am întrebat dacă și ce a discutat pe drum cu Constantin Pârvulescu. Ar fi fost extrem de interesant, pentru istorie. Și astfel, șeful meu a dus cu el în mormânt o posibilă destăinuire "la cald" a celui pe care-l însoțea, atât de utilă pentru istoria noastră, fie și pentru că curajosul moș se afla sub imperiul abia trecutului incident. Acum, după atâția ani, consider că atitudinea lui Constantin Pârvulescu a fost una de mare curaj și de demnitate. Ce păcat că nimeni nu i-a sărit în ajutor! Nu pot să nu mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă ajungea la microfon, dacă acestuia i se mai raliau și alții din prezidiu, din sală ? Din nefericire poziția sa a rămas singulară. Ba mai mult, pentru ceea ce a făcut, pentru temerarul său demers, socotesc că unii comuniști l-ar fi linșat atunci. Unii erau pământii de-a binelea la față. Și așa a ieșit de pe scena istoriei o persoană care, probabil, prea târziu a încercat să ia atitudine împotriva totalitarismului."

Surse și referințe externe[modifică]