Din registrul ideilor gingașe/Analogii penibile


"Bogatul este un tâlhar (Sfântul Vasile) - bogatul este un hoț; trebuie să se facă toți deopotrivă, dându-și prisosul unii altora; mai bine ar fi să fie toate bunurile în comun (Sfântul Ion Hrisostom). Bogăția este totdeauna făcută din furt; dacă n-a furat cel care o stăpânește acum, au furat străbunii lui (Sfântul Ieronim). Natura a făcut să fie toate în comun: proprietatea privată este o uzurpare (Sfântul Ambroziu). După buna dreptate, toate ar trebui să fie ale tuturor; nedreptatea a făcut proprietatea privată (Sfântul Clement)".

Comunismul acesta al sfinților părinți era numai o eleganță literară și morală, un reflex inocent al comunismului practic din vremurile dintâi ale creștinismului. Ca rechizit retoric el se găsește până și la Bossuet - o dovadă cu deosebire amuzantă pentru longevitatea stranie a florilor de stil. În Rusia actuală, comunismul, în practică, s-a împăcat, în scurtă vreme, cu tot felul de infamii burgeze individualiste, dar pentru menținerea cursului literar al ideilor comuniste, în toată splendida și platonica lor strictețe, oameni sunt și acum împușcați cu duzinele. Desigur ideea comunizării și a împărțirii egale este cea mai ușor de trezit în capul sărăcimii, și agitatorii din toate vremurile nu au lipsit să recurgă la dânsa. La timp potrivit, apostolul marxist a pus la o parte tot moftul socialismului "științific", și a strigat tovarășilor, scurt și simplu: luați bogaților ghetele și lăsați-le papucii - și a făcut revoluția... Pe urmă să ne amintim sinoadele socialiste care se țin lanț de câteva decenii, cu certuri nesfârșite asupra buchii marxiste, și așteptarea extatică a realizării comunismului întreg - întocmai ca certurile pe evanghelie și așteptarea împărăției lui Dumnezeu, cu două mii de ani în urmă, - cu aceleași ocări înverșunate, cu aceeași strâmtare și strâmbare a minții, acum ca și atunci.

Alături de ura împotriva bogatului și condamnarea lui radicală, stătea, în revoluția creștină ca și în acea comunistă de astăzi, o ură, tot atât de veninoasă poate, împotriva intelectualului. Pentru fanatic, intelectualul este diavolul, fiindcă intelectualul se îndoiește. Entuziasmul pentru știință, afișat de socialismul contemporan, s-a dovedit a fi, în practică, o frază de paradă: în mase ura contra cărturarului este fundamentală, este ura către monstrul neînțeles. Și agitatorii, cei din împărăția romană ca și cei de astăzi, o hrănesc cu aceeași grije ca și ura împotriva bogatului. În revoluțiile recente, fenomenul s-a dat violent pe față.

Negarea cu orice preț a bogăției și a învățăturii, atunci ca și astăzi, rodea corpul civilizației - negare hrănită de ura elementară a sărăcimii, ură căreia apostolii din totdeauna îi dau o haină de postulat moral.

Condiția civilizației este viața urbană; ruralul este, într-o măsură oarecare, om preistoric, oprit la satisfacerea trebuințelor elementare ale creaturii, prins, cum este, în munca excluziv destinată îndestulării acelor trebuințe. Cred că ruralului din orice parte a Europei îi va fi - cu mici deosebiri de grad - oricând lesne să renunțe la produsele vieții propriu-zis industriale și urbane. Și dacă va intra în delir, le va distruge cu cel mai natural entuziasm, și probabil cu sentimentul delicios că a pus cu totul mâna pe dânsele și izbutește, în sfârșit, să se sature de ele. Pentru moment cumpără parfum și pudră; asta nu însemnează că n-ar fi gata să renunțe, de hatârul unui chef social formidabil, la săpun, la drum de fier, la telegraf, medic, școală, la toate fleacurile urbane, la care se uită așa de des el cu viclean dispreț. Unul din cele mai clare efecte ale războiului a fost o strașnică pornire de țărănizare a Europei. Și țara cea mai perturbată și mai gata la orice este astăzi Rusia, cuibarul prin excelență rural, uriaș și haotic.

La descompunerea societății antice au operat ruralii într-o vastă măsură; căci ruralii erau doar barbarii - țărani și ciobani. Efectul hotărâtor al acelei binecuvântate transformări și purificări prin barbari, cei atât de sărbătoriți în mintea simplistă a romanticilor naționaliști, a fost tocmai stricarea vieții urbane. În Galia, cea mai orășenească între provinciile imperiului, se poate cu deosebire clar urmări cum puterea a trecut de la cetăți la fermele și satele germanice. Negreșit, în orașe lumea sărăcea groaznic de greutatea birurilor - și fenomenul începe să aibă în viața de astăzi o analogie cu deosebire penibilă.

Închiderea economică a statelor, tot mai înverșunată și mai oarbă, poate să sugrume din ce în ce mai strâns circulația bunurilor pe care să întemeiază viața capitalistă și probabilitatea războaielor frecvente și locale crește potrivit cu acest naționalism acut. În războiul local și frecvent este Evul-Mediu. Ce vor lăsa în picioare războaiele naționale or putea regula acele civile - alternativ sau simultan.

Ca decor și costum pentru aceste analogii în structura internă a vremurilor noastre și acea a civilizației vechi la sfârșitul ei, servesc exploziile religioase - intuiționism, antroposofie, teosofie, spiritism, "știință creștină", - un alai de carnaval mistic, în care se amestecă, mulțumită aiurelei desăvârșite și vanitoase a milioane de semidocți, tot felul de resturi din bucătăriile metafizice europene sau orientale, ori din visările fruste ale Pieilor-Roșii. Și lumea începe să mișune, ca și în primele veacuri creștine, de aventurieri religioși și taumaturgi, spre amețeala definitivă a unei societăți bolnave, minate de plebeizare - prin urmare cu rezistența intelectuală adânc compromisă.

Înainte de război se zicea ferm că civilizația modernă nu poate fi expusă la o catastrofă așa vastă, și oricum rușinoasă, ca cea antică, fiindcă producția modernă are o putere covârșitoare. Pe atunci planau mai toți într-un optimism dulce și absolut. Războiul are grozav aerul să ne spuie că s-ar putea întâmpla și altfel; și rușinea noastră s-ar putea să ajungă cel puțin tot așa de mare ca a celor vechi.

Îmi pare că la astfel de analogii trebuie să ne gândim față de criza civilizației - dacă e vorba de gândit... Îndeobște lumea preferă vomițiuni patetice, în stil apocaliptic; astfel că problema acestei crize a ajuns o temă favorită a flașnetelor literare de toate formele și dimensiile.