Din adâncimi
De la Wikisource
| Din adâncimi de George Coşbuc |
Din adâncimi fără de margini
A răsărit pe cer o stea;
Şi trişti, nemişcători de-a pururi
Aprinşii sori priveau la ea.
De la-nceput, de când e lumea,
Izbită ea prin spaţiuri reci
Să duce-ntr-una, să tot duce
Şi să va duce-n- veci de veci.
Să scuturau, gemând prin noapte,
Din visuri deşteptaţii sori
Ca să-şi mai scuture urâtul,
S-alunge-ai frigului fiori.
Şi să uitau cu jale-n drumul
Pierdutului drumeţ acum—
O, de-ar putea şi ei vreodată
S-alerge-n veci pe-acelaşi drum.
Căci ei de la-nceputul lumii
Stau solitari în gol aşa,
Şi-n lungul cel de veci al vremii
Ei tot pe-acelaşi loc vor sta.
Dar nu ştiau că steaua-n treacăt
Îşi plânge-amarul ei noroc,
Că, de-obosită, pizmuieşte
Pe cei ce stau etern în loc.
Fire de tort (1896), de George Coşbuc
- Din viaţă: Mama - Lupta vieţii - Ştefăniţă-Vodă - Sub patrafir - Scara - Bradul - Unul ca o sută - Noi vrem pământ! - Hafis - Voichiţa lui Ştefan - Doina - Minciuna creştinilor - Seara - La paşti - În miezul verii - Iarna pe uliţă - Ispita - Dragoste învrăjbită - Prutul - Decebal cătră popor - Roata morii - Un cântec barbar - Flăcări potolite - Vântoasele - Din adâncimi - Cântec (A venit un lup din crâng)
- Din poveste: Legenda rândunelei - Ideal - O noapte pe Caraiman - Muntele Rătezat - În şanţuri - În muzeu - Tricolorul - Colindătorii - Cetatea Neamţului - Concertul primăverii - Şarpele-n inimă - Bordei sărac - Voci din public - Prin Mehadia
