Departe

Stă departe-n plaiul Dunării cel mare
O căsuţă albă, neîncăpătoare.
Ochii mei înoată-n lacrimi de căinţă
Cînd îmi vine-n minte mica locuinţă.

Dac-aş fi rămas acolo pîn' la moarte !
Dar pe om îl poartă tot dorinţi deşarte...
Aripe de vultur cînd întinde dorul,
Nimenea nu poate să-i oprească zborul.

Sta pierdută mama-n deznădăjduire
Cînd cerşeam sărutul ei la despărţire.
Ah, nici pînă astăzi lacrimele-i încă
N-au putut să stîngă jalea ei adîncă !

Tremurînd întins-a braţele şi plîns-a
Să rămîn acolo liniştit, cu dînsa.
De vedeam atuncea toate-aşa de clar,
N-ar fi plîns, sărmana, poate, în zadar !

A speranţei noastre stea strălucitoare
Ne arată basme fermecate-n zare;
Numai cînd zărim pustiul dinainte,
Ne trezim plîngînd din basmul ce ne minte.

Că pe mine tot un vis frumos, nebun
M-a purtat în lume, trebuie să spun?...
Şi că lumea singur de cînd o străbat
Mii de ghimpi în cale m-au însîngerat?...

...Pămînteni se-ntorc în ţara mea frumoasă:
Ce să-i spună mamei de-or ajunge-acasă?
"Spuneţi-i, prieteni — drumul de vă este
Pe la pragul nostru — spuneţi bună veste...