Dedicaţie (Iosif)

M-apropiu din nou de dumbrava cea sfîntă,
Să cad în genunchi la străvechiul altar,
O dragoste veche din nou mă frămîntă :
Îmi freamătă frunza, iar apele-mi cîntă,
    Şi toate ca-n vis îmi apar.

Ah, iar sunt copilul nebun de-altădată !
O floare, un flutur m-opreşte din mers.
Tot gîndul mi-e farmec, simţirea mi-e beată,
Căci inima iarăşi porneşte să-mi bată,
    Şi bate-n cadenţă de vers !