Copila din străini

Într-un cătun, pe la Florii,
Venea în orice primăvară,
Cu cele dintîi ciocîrlii,
O mîndră, tainică fecioară.

Ea nu era născută-n plai,
Nu se ştia de unde este,
Şi urmele i le pierdeai
La despărţire, făr' de veste.

În sfînta ei apropiere
Era atîta-nsufleţire,
Dar o nobleţă, o putere
O-ndepărta de iscodire.

Venea cu fructe şi cu flori,
Le aducea din depărtare,
Din cîmpii cei mai roditori,
De rouă plini şi plini de soare,

Cu drag le împărţea apoi,
Unuia fructe — altuia flori:
Bătrîni în cîrji şi juni vioi
Mergeau spre casă zîmbitori.

Şi toţi erau bineveniţi,
Dar cînd să plece din cătun,
Ea dete darul cel mai bun
Unei perechi de-ndrăgostiţi.