Copil sărman...

Din raiul mîndrilor Bucegi
Ce te jelesc de ani întregi,
Ce dor atît de nenţeles
Te-a îndemnat să vii la şes ?
      Credeai c este la oraş
      Norocul tău, biet păstoraş...

Ca un copil nepriceput,
Amar de tine, n-ai ştiut
Ce griji, ce patimi, ce nevoi
Ne bîntuie în veci pe noi...
      O, n-ai ştiut, biet, păstoraş,
      Ce tristă-i viaţa la oraş !

Şi ne-ai venit aşa curat
Ca gîndul care te-a furat,
Şi-atît de blînd te-ai încrezut
În toate cîte le-ai văzut.
      Că nu ştiai, biet păstoraş
      Ce lume rea e la oraş !

La porţi închise ai bătut,
Pe căi greşite te-ai pierdut.
Şi steaua fără de noroc
Te-a urmărit din loc în loc.
      Străin de toţi biet păstoraş,
      În goana oarbă din oraş...

Acum în darn plîngi nopţi întregi
De dorul mîndrilor Bucegi ;
Te-ai reîntoarce, şi-i tîrziu,
Tot e-ntuneric şi pustiu...
      Ce-ai căutat tu la oraş,
      Sărmane păstoraş...