Colocviu sentimental (Demetriade)

Colocviu sentimental
de Paul Verlaine, traducere de Mircea Demetriade

    În vechiul parc înghețat și tăcut
    Acuma chiar două forme au trecut.

    Cu ochii morți și cu buzele moi.
    Abia s-aud cum vorbesc amândoi.

    În vechiul parc înghețat și tăcut
    Doi spectri și-au amintit de trecut?

    „De-al nostru-extaz de demult ți-amintești?"
    „Să-mi amintesc acum de ce voiești?"

    „Palpiți și-acum la numele meu, tu?
    În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!"

    „Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate,
    Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!"

    „Ce-albastru cer era, speranță mare!"
    „Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"!

    Printre fâneți bogate-astfel mergeau,
    Și noaptea, doar, auzi ce-și spuneau.