Cobzarul

Salută zdrăngănind din strune,
Bătînd cadenţa din picior,
Şi cîntă, legănându-şi capul,
Cobzarul, mândru cerşetor...

Iar după datina străbună
Cînd îi întinzi paharul plin,
El nu bea pînă ce închină
Şi varsă jos un strop de vin...

— Cobzarule, de-ai şti cît farmec
Şi voie bună răspîndeşti
Cu zvonul cîntecelor tale
În inimile româneşti !

Noi toţi sîntem aşa de tineri,
Că am putea să-ţi fim nepoţi...
Dar cînd ne zici bătrâna doină
Eşti cel mai tînăr dintre toţi !