Coada momiţelor

De la Wikisource

În Simium, a momiţelor capitală,

Printr-o moarte repede şi fatală,

Bufonii curţii cinci muriră dodată.

Bufon între momiţe, în neamul somifier,

Era un post prea mare, sarcină însemnată,

Un fel de minister,

Pe care trei partituri briga care de care

Să-l poată însuşi.

Căci era post c-acelea! Poporul în mişcare

Sta chestia să vază cum, ce fel va ieşi.

Pagonii şi loricii, maroţii şi gibonii

Pe capăt se-ntrecea,

Cinci candidaţi scotea,

De care să se mire din lume toţi bufonii;

Şi-şi da mai dinainte

Păreri şi mari cuvinte

Că au şi isteciune,

Şi mare-nţelepciune,

Şi darurile toate, un soi tot de la noadă.

Şi ştiţi pentru ce oare? Pentru că n-avea coadă.

Şi limbuţea prea tare că-aceast-adăugire

De păr, de zgârci, de nerve, această prelungire

Absurdă a spinării e proba cea mai mare

D-o minte mărginită, d-o scurtă cugetare;

Şi da cuvânt prea tare

Că mintea se toceşte

Cu cât coada mai creşte.

Ieşir-atunci la lume genonii, sapajucii,

Talapii şi malbrucii,

Momiţe lungi în coadă, şi susţineau mai tare

Că minte ca să aibă şi gust, talent, ştiinţă,

Prestigiu cu diplome ca cei din seminariu,

E foarte necesariu

La o momiţă coada. Şi spre încredinţare,

Zicea că de spinare

Şi cap, şi coad-atârnă; şi unul la o parte,

Şi alta-n jos de alta, după fireşti cuvinte,

Măduva de la coadă spre cap în sus se-mparte

Ş-aduce multă minte.

Iar cinci machii, pe care codata adunare

Îi susţinea să intre la rege în favoare,

Spărgându-se striga:

Că fără de această regală codătură

Ce-ar fi de o momiţă? şi ce-ar mai semăna?

Un monstru spăimântabil, un OM! o pocitură!

(Căci omu-ntre momiţe e proastă creatură.)

Partitul de a treia pe brânci se opintea

Să-mpingă înainte, să poată încăpea

Aleasa lor culoare

La rege în favoare.

Aceştia, fireşte, erau d-ăi moderaţi,

Muţoi mai ideaţi,

Un soi de popioni,

De babuini, mamoni.

Ei nu condamnau coada, ziceau că-i lucru bun!

Dar ei aveau codiţă! şi-n public toţi propun

Că bună este coada, dar nu aşa prea mare,

Şi căci excesu-n toate aduce încurcare;

Nici ciunt nu este bine, nici nătărău codos,

Ci colea, cum se cade, de mijloc e frumos.

Şi cât pentru aceasta, madrilii-s numai buni.

Iar regele, cu totul uimit şi asurzit,

D-atâtea mari cuvinte şi intrigi, rugăciuni

Cu totul ameţit,

Rând unul câte unul se puse a-i numi

În posturile nalte, să vază ce-a ieşi.

Şi el, şi ţara-ntreagă văzură-nvederat,

Ca lucru luminat,

Că, cum intra în funcţii, momiţa tot momiţă;

Şi coadă, şi codiţă,

Şi ciontul, tot un drac:

De smorfuri nu se luasă, ce ştiu aceea fac.

Momiţa, biet, cu coada şi omul cu sistema

Se crede ca e-n stare a dezlega problema;

La una vedem smorfuri, la altul declamaţii;

Una uimeşte bestii, şi altul stinge naţii.

1840