Ce dor...

Ce dor trebui să te cuprindă
De dragostile din poveşti
Cînd te priveşti toată-n oglindă
Şi vezi cît de frumoasă eşti !...

Cînd singură parcă te sperii
De patima ochilor tăi,
Ce ard de farmecul durerii,
În spasmul visului dintîi.

Căci eşti în vîrsta cînd fioruri
Te-apuc-aşa, ca din senin,
Cînd te frămîntă mii de doruri,
Şi nici nu ştii de unde-ţi vin...

Iată că prinzi să cazi pe gînduri,
Ţi se lungesc ochii a drum
Cîte-ţi plăceau în alte rînduri
Încep să-ţi facă rău acum.

Te simţi străină-ntre ai tăi,
Şi stai, tînjind, într-un ungher,
Biet suflet fără căpătîi,
Atît de trist şi de stingher !

Ţi-e greu de lume şi de tine;
O jale-adîncă te pătrunde.
Parc-ai iubi, şi n-ai pe cine,
Parc-ai pleca, şi nu ştii unde.

Iar noaptea, cînd te culci în pat,
Ca-n friguri, te cuprind călduri.
Şi piept şi tîmple ţi se bat
De-a gîndurilor dulci torturi.

Cu faţa-n sus, în întuneric,
Încremeneşti ceasuri întregi,
Robită de-un amor himeric,
De-un farmec ce nu-l înţelegi !

Parcă răsar, de mai-nainte,
În inima-ţi nevinovată,
Iubiri de-acelea dulci şi sfinte
Ce numa-n cărţi se mai arată...

Deodată-ţi luminează-n gînd,
Aşa de viu, că te-nfiori,
Un tînăr trist, frumos şi blînd,
Cu ochii mari şi visători...

Să fie-o umbră din poveşti ?...
Căci nicăieri nu l-ai văzut;
Cu toate astea, îl iubeşti,
Şi chipul lui ţi-e cunoscut !

Te uiţi în ochii lui fierbinţi,
Şi pare că-nţelegi ce vor,
Ce taine şi ce suferinţi
Se zbuciumă-n adîncul lor.

Ş-o milă te cuprinde-atunci
De tinereţea ta şi-a lui;
Ai vrea la pieptu-i să te-arunci,
Să-i plîngi, iubirea-ţi să i-o spui;

Şi-nvinsă de dorinţi secrete,
De oarba inimii furtună,
Te-ntorci cu faţa la părete
Şi-ncepi să plîngi ca o nebună...

Ce dulce e acest prinos
Al unui suflet fermecat
De-un vis atît de dureros
Şi-atît de fără de păcat !

Ca mîni ţi-o răsări în cale
Frumosul tînăr visător,
Podoaba gîndurilor tale
Şi-a nempăcatului tău dor,

Ş-aveţi să tresăriţi deodată,
Cuprinşi de-acelaşi farmec sfînt;
De-a lui priviri înfiorată,
Pleca-vei ochii în pămînt,

A voastre mîni se vor atinge,
Tremurătoare şi fierbinţi,
Şi pe-amîndoi vă vor încinge
Aceleaşi tainice dorinţi.

El, dornic, are să te soarbă,
Cu ochi adînci şi pătimaşi,
Tu,-nvinsă de-o iubire oarbă,
La sînu-i cald ai să te laşi.

Şi moale, ca de somn topită,
O vorbă neştiind să-i spui,
Vei sta aşa, înmărmurită,
Obrazul tău lipit de-al lui...

................................

De ce nu poţi împiedica
Al vremii pas neobosit,
Ca fericirea lui ş-a ta
Să nu mai poat-avea sfîrşit !