Către copaci

Umbreşti culmi repezi, largi singurătăţi,
Dar nu-mi eşti drag, întunecat stejar:
Cu ramuri verzi tu-mpodobeai barbari
Pustiitori de tronuri şi cetăţi.

Tu, laur sterp, şi mai prejos îmi pari:
Tu minţi, oricât de falnic verde-arăţi
Pe câmpul veşted, sau când, alte dăţi,
Luceai pe frunţi pleşuve de chesari.

Mi-eşti dragă, viţă, tu ce creşti bogată
Din lut pietros, ca să-mi îmbii paharul
Uitării înţelepte-n vremuri grele.

Mai scump mi-e bradul: el va-nchide-odată
În patru scânduri, neted, tot amarul
Şi zbuciumul, şi visurile mele.