Cîntecul

Un haiduc trecea prin crîng,
Singur-singurel cu dorul,
Păsările ciripeau,
Vesel murmura izvorul.

Şi mergînd aşa, ca-n vis,
Mîndra-i vine-n gînd deodată,
Gîndu-i se preface-ncet
Într-o doină legănată.

Trece-aşa, cîntînd, în sus
Şi dispare la răscruce.
Dar izvorul murmurînd
Mai departe doina-i duce,

Pînă unde, sub stejar,
Se deşteaptă vînătorul,
El repetă fermecat
Doina ce-o cînta izvorul ;

Echo ce dormea-n păduri
Îl aude şi-i răspunde :
Şi pe şuierul de vînt
Doina la păstor pătrunde.

El o zice din caval
Mai duios, cu jale multă,
Şi cu ei o duc spre sat
Doi drumeţi cari îl ascultă.

O-ntîlnesc nişte feciori
Cînd se-ntorc de la fîneaţă,
Fetele torcînd la porţi
Prind de veste şi-o învaţă.

Şi din gură-n gură-acum
Umblă doina cea pribeagă,
Iară azi o cîntă toţi,
De răsună ţara-ntreagă !