Cînd seara în ceasuri de singurătate...

Cînd seara-n ceasuri de singurătate
Îmi sprijin fruntea visător pe mînă,
Poveşti străbune, cîntece uitate,
Cu glasuri de tilinci îndepărtate,
Îmi amăgesc iar gândul şi mă-ngînă,
Şi-atunci te văd plutind surîzătoare
Din negura de vremi băsmuitoare...

Eşti tu, izvor de nouă poezie,
Prilej de gînduri vechi, urzite iară,
O, drăgălaşă muză populară !
În ochii tăi e cer senin de vară,
Şi fermecata mea copilărie
Mi-o readuci, de tine-ademenită...
Fii dar la vatra mea binevenită !

Ca-n alte vremi şi-acum fă să coboare
Asupră-mi iarăşi liniştea dorită,
Să uit de tot, uitat de-orice ispită,
Să-mi pară lumea pajişte-nflorită,
Şi orice zi să-mi fie sărbătoare,
Să pot trăi, străin de glasul urii,
Ca un copil cuminte al naturii...