Cîinele şi măgarul

Cu urechea pleoştită, cu coada-ntre picioare,
Cîinele, trist şi jalnic, mergea pe o cărare.
După îndestul umblet, iată că-l întîlneşte
        Un măgar, şi-l opreşte:
        „Unde te duci? îi zise,
Ce rău ţi s-a-ntîmplat? Ştii, parcă te-a plouat,
        Aşa stai de mîhnit.“
        — „Dar, sînt nemulţumit.
La împăratul Leu în slujbă m-am aflat:
        Însă purtarea lui,
        De e slobod s-o spui,
M-a silit în sfîrşit să fug, să-l părăsesc,
Acum cat alt stăpîn; bun unde să-l găsesc?“
— „Numai d-atît te plîngi? măgarul îl întrebă;
Stăpînul l-ai găsit, îl vezi, de faţă stă.
Vino numaidecît la mine să te bagi:
        Eu îţi făgăduiesc
        Nu rău să te hrănesc;
Nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să tragi.“
La propunerea sa, cîinele i-a răspuns:
„Ascultă-mă să-ţi spui: e rău a fi supus
La oricare tiran; dar slugă la măgar
E mai umilitor, şi încă mai amar.“