Boul și vițelul (Alexandrescu)

Salt la: navigare, căutare
Boul și vițelul
de Grigore Alexandrescu


  Un bou ca toți boii, puțin la simțire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Și decît toți frații mai cu osebire,
Dobîndi-n cireadă un post însemnat.

  —Un bou în post mare? —- Drept, cam ciudat vine,
Dar asta se-ntîmplă în orcare loc:
Decît multă minte, știu că e mai bine
Șa ai totdauna un dram de noroc.

  Așa d-a vieței veselă schimbare,
Cum și de mîndrie boul stăpînit,
Se credea că este decît toți mai mare,
Că cu dînsul nimeni nu e potrivit.

  Vițelul atuncea, plin de bucurie,
Auzind că unchiul s-a făcut boier,
Că are clăi sumă și livezi o mie:
„Mă duc — zise-ndată — nițel fîn să-i cer.“

  Făr-a pierde vreme, vițelul pornește,
Ajunge la unchiu, cearcă a intra;
Dar pe loc o slugă vine și-l oprește:
„Acum doarme — zice — nu-l poci supăra.“

— „Acum doarme? ce fel! pentru-ntia dată
După-prînz să doarmă! Obiceiul lui
Era să nu șază ziua niciodată;
Ast somn nu prea-mi place, și o să i-o spui.“

— „Ba să-ți cauți treaba, că mănînci trînteală;
S-a schimbat boierul, nu e cum îl știi;
Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,
Priimit în casă daca vrei să fii.“

  La o mojicie atîta de mare,
Vițelul răspunde că va aștepta;
Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare,
Pe lîngă el trece, făr-a se uita.

  Cu mîhnire toate băiatul le vede,
Însă socotește că unchiu-a orbit;
Căci fără-ndoială nu putea a crede
Că buna lui rudă să-l fi ocolit.

  A doua zi iarăși, prea de dimineață,
Să- găsească vreme, la dînsul veni:
O slugă, ce-afară îl vedea că-ngheață,
Ca să-i facă bine, de el pomeni.

  „Boierule — zise — așteaptă afară
Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.“
— „Cine? a mea rudă? Mergi de-l dă pe scară.
N-am asfel de rude, și nici voi să-l știu.“

(Ed. 1838)