Biblia/Vechiul Testament/Cartea lui Iov/Capitolul 24
| ←←Capitolul 23 | Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (Vechiul Testament, Cartea lui Iov, Capitolul 24) |
Capitolul 25→→ |
- De ce, pentru Cel Atotputernic, vremurile răsplătirilor sunt ascunse și cei ce-L cunosc n-au văzut zilele Sale de judecător?
- Viclenii mută hotarele țarinilor, fură turma de oi cu cioban cu tot.
- Duc la ei acasă asinul copiilor orfani și iau zălog boul văduvei.
- Dau la o parte de pe cale pe cei săraci din țară, iar pe toți nenorociții din țară îi silesc să se ascundă.
- Aceștia la fel cu asinii sălbatici din pustie ies pe furiș să-și caute de mâncare și, după ce lucrează până seara, tot n-au pâine pentru copii.
- Ei seceră noaptea pe câmp, ei culeg via nelegiuitului;
- Petrec noaptea goi, fiindcă n-au cu ce să se învelească, pentru că n-au veșmânt să se apere de frig.
- Ploaia repede din munți îi udă până la piele și în loc de adăpost strâng în brațe stâncile.
- Cei dintâi smulg pe orfan de la țâță și iau zălog haina săracului.
- Și săracii umblă goi, fără îmbrăcăminte și, istoviți de foame, duc în spinare snopii.
- La teascul bogatului, ei storc untdelemnul, ei calcă jghiaburile cu struguri și tânjesc de sete.
- În cetate, muribunzii se vaită și sufletul celor răniți cere ajutor; dar Dumnezeu n-aude rugăciunea lor!
- Mai sunt răzvrătiți împotriva zilei, care nu cunosc cărările ei și nu rămân în potecile ei.
- Ucigașul se scoală dis-de-dimineață, ucide pe cel sărac și nevoiaș și jefuiește.
- Ochii celui desfrânat pândesc amurgul zilei și el își zice: Nu mă vede nici țipenie de om, și își pune o mahramă pe față.
- Tâlharul, acoperit de întuneric, sparge casele și intră în ele, căci el le-a pus semn de cu ziuă,
- Iar când vine dimineața, parcă ar fi pentru ei umbra morții. Când zorii strălucesc, toate spaimele morții dau peste ei.
- Nelegiuitul plutește ușor ca pe fața apelor, dar pe pământ partea lui este plină de blestem și fericirea nu va călca niciodată via lui.
- Precum seceta și arșița sorb apele zăpezilor topite, tot astfel soarbe locuința morților pe păcătoși.
- Pântecele mamei lor l-au uitat, viermii se desfătează din el, nimeni nu-l mai ține minte și astfel nelegiuirea lor s-a frânt ca un copac.
- Ei chinuiau pe femeia stearpă și fără de copii, ei s-au purtat aprig cu femeia văduvă.
- Dar Cel ce, prin puterea Lui, strunește pe cei puternici, se ridică răzbunător și toii aceștia nu se mai țin stăpâni pe viața lor.
- El îi lasă să se sprijine cu bună încredințare, dar ochii Lui erau asupra căilor lor.
- Se ridicaseră, dar acum nu mai sunt, s-au așternut ca nalba, când o cosești și ca spicul ierbii s-au veștejit.
- Dacă ziceți că nu este așa, cine îmi va dovedi că am mințit și cine va spulbera cuvântul meu?"
| ▲ Începutul paginii. |