Biblia/Vechiul Testament/Cartea înțelepciunii lui Solomon/Capitolul 3

←←Capitolul 2 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Vechiul Testament, Cartea înțelepciunii lui Solomon, Capitolul 3)
Capitolul 4→→


  1. Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu și chinul nu se va atinge de ele.
  2. În ochii celor fără de minte, drepții sunt morți cu desăvârșire și ieșirea lor din lume li se pare mare nenorocire.
  3. Și plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace.
  4. Chiar dacă, în fața oamenilor, ei au îndurat suferințe, nădejdea lor este plină de nemurire.
  5. Și fiind pedepsiți cu puțin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare și i-a găsit vrednici de El.
  6. Ca pe aur în topitoare, așa i-a lămurit, și ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit.
  7. Străluci-vor în ziua răsplătirii și ca niște scântei care se lasă pe miriște, așa vor fi.
  8. Judeca-vor neamurile și stăpâni vor fi peste popoare și Domnul va împărăți întru ei, în veci.
  9. Ei vor înțelege adevărul, ca unii care și-au pus încrederea în Domnul; cei credincioși vor petrece cu El în iubire, căci harul și îndurarea sunt partea aleșilor Lui.
  10. Cei nelegiuiți vor fi pedepsiți după cugetul lor cel viclean, pentru că nu le-a păsat de cel drept, iar de Dumnezeu s-au depărtat.
  11. Defăimătorii înțelepciunii și ai învățăturii sunt ticăloși, și nădejdea lor este deșartă și ostenelile lor fără de folos și lucrurile lor netrebnice.
  12. Femeile lor sunt fără de minte și copiii lor sunt stricați și spița lor este blestemată.
  13. Drept aceea, fericită este cea stearpă care nu s-a pângărit și care n-a cunoscut pat cu păcat; ea va avea roadă la cercetarea sufletelor.
  14. Tot așa famenul ale cărui mâini n-au săvârșit fărădelegea și împotriva Domnului n-a gândit cele rele; el va primi aleasă plată pentru credința lui și în templul Domnului locul cel mai de dorit.
  15. Căci roada bunelor osteneli este slăvită și rădăcina înțelepciunii n-are pieire.
  16. Fiii desfrânaților nu vor avea desăvârșire și sămânța ieșită din patul nelegiuit se va stinge.
  17. Că de vor și avea viață lungă, nu vor fi de nici o treabă și bătrânețile lor, la urmă de tot, vor fi fără cinste.
  18. Iar de vor muri de timpuriu, vor fi fără nădejde și fără mângâiere vor fi în ziua judecății,
  19. Căci neamul celui nedrept are sfârșit groaznic.


▲ Începutul paginii.