Biblia/Vechiul Testament/Cartea înțelepciunii lui Solomon/Capitolul 17

←←Capitolul 16 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Vechiul Testament, Cartea înțelepciunii lui Solomon, Capitolul 17)
Capitolul 18→→


  1. Judecățile Tale sunt mari și anevoie de lămurit, de aceea cugetele fără învățătură sunt în rătăcire.
  2. Nelegiuiții, având încredințarea că pot să asuprească neamul sfânt, zăceau închiși sub acoperișurile lor - înlănțuiți de întuneric și robii unei nopți fără ziuă - și fugari erau de la veșnica Ta purtare de grijă.
  3. Și când socoteau că vor rămâne ascunși cu tainicele lor păcate, în vălul întunecat al uitării, risipiți au fost și înspăimântați amarnic și tulburați au fost de năluciri.
  4. Adăposturile unde se închideau nu i-au scutit de spaime, căci în jurul lor răsunau zgomote care îi înfricoșau și arătări posomorâte îi umpleau de groază.
  5. Nu era nici un foc care să poată să-i lumineze și văpăile vii ale stelelor nu puteau să risipească acea noapte înfricoșătoare.
  6. Câteodată li se arăta o învâlvorare înspăimântătoare care se aprindea de la sine și, zguduiți de această vedenie, cu pricină necunoscută, socoteau arătările și mai grozave încă.
  7. Meșteșugul copilăros al vrăjitorilor nu mai putea nimic și îngâmfarea lor că știu ceva ieșise de rușine.
  8. Ei care ziceau că pot să gonească din inima bolnavă spaimele și tulburările, chiar ei zăceau acum plini de rușinoasă spaimă.
  9. Și măcar că nu era prea mare grozăvia care să-i înspăimânteze, totuși fiarele care treceau și șerpii care fluierau îi îngrozeau, și se topeau de frică și închideau ochii să nu mai vadă prăpădul ce-i pândea din toate părțile.
  10. Fiindcă răutatea inimii este plină de temere, ca una ce se știe vinovată și mustrată ea de sine însăși; ea își vede mărită nenorocirea,
  11. Căci spaima nu este altceva fără numai lepădarea oricărui ajutor care-ți vine de la dreapta judecată.
  12. Și când scade nădejdea în adâncul inimii, te sperii și mai mult, dacă nu știi care este pricina de unde îți vine chinul.
  13. Iar ei - în noaptea aceea când li se tăiaseră orice puteri și care venise peste ei din iadul priponit - dormind de-a valma,
  14. Aci se zbăteau îngroziți de arătări pocite, aci mureau de golul din inimile lor, căci o groază neașteptată și fără de veste pusese stăpânire peste ei.
  15. Și tot așa ceilalți, oricare ar fi fost, cădeau vlăguiți și rămâneau așa, închiși ca într-o închisoare fără zăvoare.
  16. Și plugar de era cineva, ori cioban cu oile, ori muncitor prins la muncile câmpului, apucați fără de veste, îndurau această nenorocire fără scăpare,
  17. Fiindcă toți erau ferecați cu același lanț de întuneric. Și atunci vântul șuierător și glasul cu bun viers al păsărilor din desișuri și năvala apelor aprige
  18. Și bubuitul stâncilor care se prăvălesc și fuga nevăzută a animalelor săritoare și răcnetul fiarelor cumplite și sunetul care se frânge și se răsfrânge în peșterile munților - acestea toate îi făceau să-și dea duhul de frică.
  19. Căci în vreme ce toată făptura era luminată cu strălucitoare lumină și fără împotrivire își vedea de lucrul său,
  20. Numai peste aceia se întindea o noapte grea, care era chipul întunericului celui ce avea să-i înghită, și ei pentru ei înșiși erau mai grea povară decât acel întuneric.


▲ Începutul paginii.