Biblia/Noul Testament/Iacob/Capitolul 4

←←Capitolul 3 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Noul Testament, Iacob, Capitolul 4)
Capitolul 5→→


  1. De unde vin războaiele și de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?
  2. Poftiți și nu aveți; ucideți și pizmuiți și nu puteți dobândi ce doriți; vă sfătuiți și vă războiți, și nu aveți, pentru că nu cereți.
  3. Cereți și nu primiți, pentru că cereți rău, ca voi să risipiți în plăceri.
  4. Preadesfrânaților! Nu știți, oare, că prietenia lumii este dușmănie față de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș lui Dumnezeu.
  5. Sau vi se pare că Scriptura grăiește în deșert? Duhul, care sălășluiește în noi, ne poftește spre zavistie?
  6. Nu, ci dă mai mare har. Pentru aceea, zice: "Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har".
  7. Supuneți-vă deci lui Dumnezeu. Stați împotriva diavolului și el va fugi de la voi.
  8. Apropiați-vă de Dumnezeu și Se va apropia și El de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor, și sfințiți-vă inimile, voi cei îndoielnici.
  9. Pătrundeți-vă de durere. Întristați-vă și vă jeliți. Râsul întoarcă-se în plâns și bucuria voastră în întristare.
  10. Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța.
  11. Nu vă grăiți de rău unul pe altul, fraților. Cel ce grăiește de rău pe frate, ori judecă pe fratele său, grăiește de rău legea și judecă legea; iar dacă judeci legea nu ești împlinitor al legii, ci judecător.
  12. Unul este Dătătorul legii și Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască și să piardă. Iar tu cine ești, care judeci pe aproapele?
  13. Veniți acum cei care ziceți: Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an și vom face negoț și vom câștiga,
  14. Voi, care nu știți ce se va întâmpla mâine, că ce este viața voastră? Abur sunteți, care se arată o clipă, apoi piere.
  15. În loc ca voi să ziceți: Dacă Domnul voiește, vom trăi și vom face aceasta sau aceea.
  16. Și acum vă lăudați în trufia voastră. Orice laudă de acest fel este rea.
  17. Drept aceea, cine știe să facă ce e bine și nu face păcat are.
▲ Începutul paginii.