Balada unei stele mici

Ţii minte tu, iubita mea,
O noapte de argint în care
Mi-ai arătat pe cer o stea
Din Carul mare?

Cu faţa-n sus, spre Dumnezeu
Lăsându-ţi capul să se culce
Pe braţul meu
Te legănam, povară dulce

Deasupra noastră, un castan
Cu frunze pudic răsfirate
Pentru-a servi de paravan
Iubirilor nevinovate

Tinzând o ramură-n zadar
Ca să ne apere de stele
Fusese martor ocular
La toate cele

Şi nu mi-ai spus atunci nimic
Dar când mi-am coborat privirea
Un deget mic
Mi-a arătat Nemărginirea

Un strop de-argint a lunecat
Şi, cu paloare-i siderală
Pe cerul negru a-nsemnat
Un fir subţire de beteală….

Ţii minte ce fior străin
Trecu atunci, din constelaţii
Prin bluza ta de crepe-de-Chine
Cu aplicaţii?

Ce veşti din cerul depărtat
A nins pe fruntea ta zenitul?
Ce gânduri tainice-ai schimbat
Cu infinitul?

Sclipind departe, prin frunziş
O stea smerită şi albastră
Sta singuratică, pieziş
Deasupra noastră

Şi ca un spin,
Cu raza-i rece şi subţire
Mi-a strecurat un gând străin
În visul meu de fericire.

Zicea: - Subt cerul vast şi mut
V-a aruncat aceeaşi soartă
Pe-un strop de lut
Ce-n învârtirea lui vă poartă.

Sărman atom sentimental
Nu ştii tu oare
Că viaţa voastră-i colosal
De trecătoare?

Zicea: - Mă mir că te-ai gândit
Să-mi cânţi o odă.
De când poeţii s-au prostit
Amorul nu mai e la modă.

Oricum, voi sunteţi prea mărunţi
Şi eu prea mare …
N-ar fi mai bine să renunţi
Şi să vă duceţi la culcare?

Că nu există pe pământ
Mai venerabilă manie
Decât – sub stele jurământ
Pe veşnicie.

Şi nu există-n univers
Mai mare crimă
Decât – la coada unui vers
Să pui o rimă …