Balada X: La un trecător

Tu carele îmbie

Când soarele apune

Căutând noroc.

Să nu cazi ia seama

Căci pământul seara

Este-ntunecat.

Marea-nşelătoare

Învăli cu neguri

Ţărmurile ei,

Şi nu se mai vede

Măcar o colibă

Sau vrun singur om.

Hoţul se găteşte

Noaptea şi aşteaptă

Pândind prada sa.

Stahia pădurei

E pre mânioasă

Nu-s de ce pre noi.

Curând a să vie

Şi-a să te-ntâlnească

Întru acest loc.

Dracii droaie-aleargă

Să-nceapă pe lună,

Grozavul lor danţiu.

Cântecul nebunului.

Călător, care-ntr-amurgu pe paveaua sunătoare
Treci, tovarăş având numai al tău câne îngrijit,
Când trecu căldura zilei pentru ce mai mergi tu oare?
Încotro te mai duci seara pe al tău cal ostenit?

Înnoptează! — Ori n-ai frică de tâlhari ce se găteşte,
Înarmat cu lance lungă călătoru-n drum pândeşte,
Sau de lupii care îmblă strejuind pe la răspinteni,
Ce s-aruncă pe cal iute cu un urlet de turbare,
Îl sfâşie pân la oase, ne-având teamă nici păsáre
De copitele-nferite şi de ascuţiţii pinteni?

Nu te temi că vro nălucă rătăcind sub tine drumul
Va-ncurca a tale pasuri, ş-apoi va peri ca fumul;
Sau mergând tot înainte-ţi te va face de a crede
Că te-aşteptă mulţămire şi ospăţ cu-mbelşugare,
Pentru tine bun repaos, pentru calu-ţi căutare.
Acolo unde-ţi arată o zare ce-abia se vede?

Teme-te să nu vezi câmpul unde sabatul s-adună.
Unde demonii ce urlă, vin să joace împreună;
Cele ziduri blăstemate de satana pângărite;
Cetăţuia fărmăcată, a căria istorie
O cunoaşte numai iadul, care ziua stă pustie,
Numai noaptea străluceşte de lumini afurisite!

Călător nemernic, unde te duci cu atâtă grăbire,
Când tovarăş tu ai numai al tău câne îngrijit?
A trecut căldura zilei; ce nu câţi adăpostire?
Încotro te mai duci noaptea pe al tău cal obosit?