Amurg de toamnă (Pavelescu)

Pleca un stol de rândunele,
Şi eu, cu ochii după ele,
M-am dus, cu drag, până în zare,
Cuprins de-o tainică-ntristare!
Căci toamna care le gonea
Căzuse şi pe viaţa mea!
Şi-am înţeles de ce mâhnirea
Din ochi-mi turburi lacrimi stoarce:
Ca mâine ele s-or întoarce
Dar tinereţea, dar iubirea?