Amorul fugar

Amorul fugar de Gheorghe Asachi

Cecrcând Vinerea odată pe Amorul fugător,
Zicea: Dacă oarecine întâlni-va pe Amor,
Vagabond acel e fiu-mi, care umblă-n rătăcire,
Al meu este mic fugarul; cine-mi dă de dânsul știre,
Va lua o sărutare de la Afrodita-n dar,
Iar acel ce mi-l aduce, să aștepte ș-un alt har.
Spre-a cunoaște pe rebelul, următoare semne fie
Ce descopăr a lui formă între alți copii o mie:
A lui față nu-i pre albă, ce cam roșă; ochii săi
Sunt sumeți, străbat departe, varsă rază cu scântei.
Mintea-i este șugubeață, vorba-i plină de plăcere,
Alte-n gând și alte zice, rostu-i curge chiar ca miere.
Dar îndată ce să mânie și să-nvită-a lui venin,
De o barbară urgie ș-artifiții este plin.
Niciodată adevărul a lui gură nu răsună,
De-i și prunc, înșală foarte, câte spune e minciună,
Și în miezul jucăriei se arată încruzit.
E bălan la păr, la aer e măreț și înmândrit,
Mici sunt degetele sale și mânuța-i delicată,
Însă-n departare-aruncă și împunge-a lui săgeată.
O aruncă-n departare, uneori peste Aheron,
Unde-n sânul se înfige a-ncruzitului Pluton.
Nici un strai Amorul poartă, dar secretă și ascunsă
A lui inimă trufașă la toți ochi e nepătrunsă.
Nesfiit de juni și fete, ca porumb înaripat,
De la unul cătră altul zboară-Amorul nencetat.
Veneticu-acela oaspe foișorul cu văpaie
Îi aprinde și-l așază în străine mănuntaie.
Un mic arc în mână duce și din micu-acela arc
Nevăzute la vedere mii săgeți tot se descarc.
De pe umăr i s-anină, pe cordele aurite,
Cucura ce este plină de săgeți foart-ascuțite
De respect lipsit Amorul, de mustrări netemător,
Chiar pe mine, a lui mamă, mă încruntă multe ori.
C-un cuvânt, el e sălbatic, purure-i plin de trufie,
Mai ales spr-altor osândă poartă-n mână o făclie,
Care-aprinde, arde toate, în bordei și în palat;
De puteți pe el aprinde, rog aduceți-l legat.
Nu cumva în a lui spaimă ca să-i dați vreo mângâiere,
De-ți vedea cu mii suspinuri vărsând lacrimi de durere;
Feriți cursa lui când râde, trageți-l făr-a-l scapa,
Apărați-vă de dânsul, de-a voi a săruta;
Sărutare-i este farmec, plâns-altor e bucurie,
Venin este a lui gură, ce nu are doctorie.
De va zice: Iacă arma, vi o dau cu jurământ!,
N-o atingeți, aveți teamă de-ndulcitul său cuvânt.
Vă feriți ca d-un balaur despr-a lui ademenire,
Foc ascuns a sale daruri ș-aduc inimei pieire!