Amintiri din Junimea/Eminescu

Amintiri din Junimea de Iacob Negruzzi
(Eminescu)


Poesiile lui Eminescu, scrisorile sale, scrise altfel decât cele ce primeam obișnuit, de la toți autorii, făceau să mă intereseze tot mai mult de acest tânăr poet. Având a pleca în acea vară la băi în Austria, hotărâi să mă opresc la Viena câtva timp pentru a face cunoștință cu Eminescu și a petrece cu dânsul o bucată de vreme. Dar nu l-am înștiințat de sosirea mea, voind să-i fac o surprindere. Ajuns la Viena mă dusei la cafeneaua Troidl din Wollzeile, unde știam că este locul de adunare al studenților români și mă așăzai la o masă deoparte lângă o fereastră, de unde fără a fi băgat în seamă, puteam observa pe toți tinerii ce vorbeau între dânșii românește. Erau mulți adunați în ziua aceea, unii păreau mai inteligenți, alții mai puțin, dar mai toate figurile aveau expresiuni comune, încât îmi zisei că Eminescu nu poate să fie printre dânșii. Deodatã se deschide ușa și văd intrând un tânăr slab, palid, cu ochii vii și visători totodată, cu părul negru, lung, ce i se cobora aproape pănă la umeri, cu un zâmbet blând și melancolic, cu fruntea înaltă și inteligentă, îmbrăcat în haine negre, vechi și cam roase. Cum l-am văzut am avut convingerea cã acesta este Eminescu, și fără un moment de îndoială m-am sculat de pe scaun, am mers spre dânsul, și întinzându-i mâna, i-am zis: „Bună ziua, domnule Eminescu!”. Tânărul îmi dădu mâna și privindu-mã cu surprindere: „Nu vă cunosc”, răspunse el cu un zâmbet blând.

– Vedeți ce deosebire între noi, eu v-am cunoscut îndată.

– Poate nu sunteți din Viena?

– Nu.

– După vorbă sunteți din Moldova... poate din Iași?...

– Chiar de acolo.

– Poate sunteți domnul... Iacob Negruzzi? zise el cu sfială.

– Chiar el.

– Vedeți că și eu v-am cunoscut.

La auzul numelui meu, lățit între tinerimea studioasă din cauza Convorbirilor literare, studenții români din cafenea se grămădiră împrejurul nostru și Eminescu mi-i făcu cunoscuti. Cei mai mulți erau din Transilvania și Ungaria, câțiva din Bucovina.

– Îmi pare rău că Slavici a plecat din Viena în vacanțe, zise Eminescu, aș fi dorit foarte mult să faceți cunoștința lui. Eu cred că Slavici este un scriitor cu viitor, el cugetă drept, are idei originale, și va scrie foarte bine când va mânui mai ușor limba română de care s-a cam dezvățat în școlile ungurești.

Împrieteniți din cel întâiu moment am stat mai bine de o săptămână în Viena, petrecând tot timpul cu Eminescu, descutând împreună despre trecutul și viitorul românilor, despre războiul franco-german ce tocmai izbucnise și pasiona toată lumea si mai ales despre literatura noastră națională.

Pe Slavici l-am cunoscut numai la întoarcerea mea de la băi și l-am îndemnat să scrie un studiu comparativ între cele două popoare conlocuitoare români si unguri, la care se referă și un pasaj din scrisoarea ce am primit de la Eminescu după întoarcerea mea în Iași și pe care o reproduc mai jos.

La despărțirea noastră întrebai pe Eminescu dacă i-ar plăcea să se așăze în Iași când va sfârși studiile sale.

– „Aș veni bucuros, îmi răspunse el, căci societatea „Junimea” are pentru mine o mare atracție, însã mai târziu. Deodată ne-am înțeles cu Slavici să punem în mișcare pentru anul viitor o mare întrunire a studenților români din toate părțile, la mormântul lui Ștefan-Cel-Mare din mânăstirea Putna. Când ne-om fi îndeplinit această datorie, vin. – Eminescu îmi povesti cum voiau să organizeze acea serbare, și-mi făgădui asupra ei, o mică notiță pentru „Convorbiri literare” pe care mi-o și trimise. Este articulul subsemnat cu litera E și publicat în numărul din 15 septemvrie al revistei.”