Ţiganiada:Cântecul a VI

De la Wikisource

Sătana cade-în melanholie

Socotind asupra sorţii sale;

A iadului s-adùnă boierie

Şi să sfătuieşte cu ce cale

Va s-ajute turceştilor gloate;

Ţiganilor să fârşesc bucate.

Acum peste-ochian şoimanul soare^[1]

Strălucea dositelor ostroave,

Noaptea cu neagra sa învălitoare

Câmpi acoperisă şi dumbrave,

Iar' de grele-ostăneli obosita

Dulce răpăusa prin staure vita.

Numa fieri priveghia răpitoare

Şi bărbaţii cu cugete rele;

Lupul gonea după căprioare,

Buha vâna-în tufe păsărele,

Ş-umbla ş-alte jivini stricătoare

Ce-întunerec iubind fug de soare.

Era vremea tocma-întiaş dată

Când cântă cocoşii de cu sară,

Ş-încălecând mături sau lopată

La Rătezat strigòile zboară,

Când să preumblă cele frumoase

Strâmbând oamenilor dreptele-oase.^[2]

Toate-adecă-odihnea cele bune,

Numa cele rele, blăstămate,

Umbla după-a lor înşelăciune,

Cum sunt duhurile necurate

Care nu dorm nice-odinioară,

Ci noaptea-în toate părţile zboară.

Tocma pe-acea vreme, supt afunda

Tartárului peştere, Sătana

Scoţind capul afară din unda

Văpăii nestânse, cu tirana

Sa privire, pe diavoli învită

Să muncească făptura osândită,

Iar' el prin aceasta să desfată

Ca ş-un craiu tiran după bătaie,

Când vede-oastea vrăjmaşă junghiată,

Când noroade-întregi strică şi taie

Şi e mâhnit numa că nu poate

Aşa tăia noroadele toate.

Însă-într-această noapte, de care

Zic eu, după ce oar'câtă vreme

Sătana căută cu desfătare

Cum chinuita făptură geme,

În gânduri căzu şi socotele

Ce-i pricinuiră-amară jele.

Pentru că cugetând el în sine

Cumplita sa din ceriu scăpătare,

Apoi tot pierdut vecinicul bine

Potrivind cu a sa de-acum stare,

Aşa răcni de jele şi-urgie,

Cât clăti iadul din temelie.

Crunţi învolbind ochi apoi: ,,Oh mie!

(Strigă) Cu totul nesuferită

Viaţă şi nemuritorie!...

Mai bine era-într-acea clipită,

Când fui surpat cu mândra mea ceată

Să fiu pierit cu totul de-odată!...^[3]

Câci, măcar muream eu fără vintă,

Dar' mergându-mi în nimică firea,

Durerilor încai să punea ţântă,

Nici mă-ar ghimpa tristă pomenirea

Fericirilor mele trecute,

Curmată fiind prin moartea iute.

Ci nu mi-au priit várvara soarte

Ş-în războiu îmi fu protivitoare,

Nice-a vínce-mi dete, nice moarte,

Lăsându-mi această rozătoare

Şi nesuferită pomenire.

Oh! crudă, nespusă chinuire!...

Această dar' aducere-aminte

M-apăsă-acum... nu tu, Savoate!

Căci însuş' a ta de-acu nainte

Atotputernicie nu poate

Alta să facă-asupră-mi izbândă

Mai mult ocarnică şi neblândă.

Deci sus, Sătano! Scoală şi-arată

Celui-de-Sus că-ai încă putere;

Şi măcar nu poate el să pată,

Nici să sâmţască vre o durere,

Totuş cere-a ta pe dânsul ură

Să-ţi izbândeşti pe a lui făptură."^[4]

Aceste zicând groaznic urlă, iară

Tot iadul răsună cu greu muget.

Însuş' diavolii să spăimântară

Şi vrând să ştie-a Sătănii cuget

Boìerimea tartárului toată

Într-o clipită fusă-adunată.

Ochii Sătana-îşi întoarsă roată

Cercetând pe tot însul în faţă;

Inima pare că-i să desfată

Văzându-şi boierimea sumeaţă.

Apoi, după puţină tăcere,

Acest chip grăi rozându-şi ghierre:^[5]

,,O, soţi credincioşi ursitei mele,

Viteji protivnici naltei lumine

Ce stăpâneşte mai sus de stele,

Ştiu că v-aduceţi aminte bine

De cea vecinică zio cumplită,

Domnia mea când fu cutrupită.

Biruiţi fum cu drept! în bătaie,

Iar' nu supuşi, asupriţi; iară

Nice-într-astă pucioasă văpaie

Cu vecinică şi nestânsă pară

Suntem plecaţi, unde fără spaimă

Făptura pe Făcătoriu defaimă.

Ştiţi dară că-a noastră mângăiere

Este în izbândă sângur ş-ură

Asupra celii de sus putere

Ce pedepseşte şi nu să-îndură!...

Dar', precum văd, să pare mie

Că vă-au apucat o trândăvie!^[6]

Nu văd eu acum bujdind pe poarta

Iadului suflete ca nainte,

Ş-acuşi va fi doar deşartă boarta

Această-întunecoasă, fierbinte,

De n-om mai îndrăznire o dată

A lupta cu oastea luminată!

Fost-am în lume şi de-amăruntul

Toate-am iscodit. Adevărat!

Cumcă-încungiurând eu tot pământul,

Mai cu samă-l văd noao plecat,

Iară ţări adevărat creştine

Sau nu văzui, sau foarte puţine.

Dar' ce folos! când văd omenirea

Care fu-în pisma noastră zidită,

Înălţându-şi pănă la ceriu firea

Şi pănă la partea cea mai fericită,

Râvnind a fi-oarecândva părtaşă

Deşertelor noastre-în ceriu lăcaşă.^[7]

Însă nu fie-asta-adevărată!...

Ca marele Sătana să vadă

Urgisita făptură vodată

Colò sus, în cereasca livadă,

Mai mulţindu-să de-acum nainte,

Juru-mă pe tartarul fierbinte!...

Întii, creştinătatea să piară,

Războiu în tot pământul să fie,

Întunerecul să-întoarcă iară

Cu tot feliu de păcat ş-urgie;

Aceste-s în scurt poftele mele,

Ce răspundeţi voi acum la ele?"^[8]

Atunci Velzăvúv, hatmanul mare

Oştilor negrii mării sale:

,,Întunecate Doamne! mie-mi pare

(Grăi) că-ar fi lucru mai cu cale,

Lăsând aceste pe alt îndelete

Să strângem pe dată-a noastră cete,^[9]

Căci eu din iscoade-încredinţate

Care trimesesem sus, pe lume,

Am înţăles că vor a să bate

Vlad Vodă cu Mahomet, şi-anume

De cereştii călăreţi să zice

Că vor pe-agareni detot să strice.

Nu s-ar cuvini să lăsăm dară

Nice noi pe cei de-a noastră parte,

Ci- îndată să purcedem afară

Purtând şi noi creştinilor moarte,

Căci, de va birui Mahomet,

Cade şi creştinia pe-încet."

,,Bine, hatmane, că-mi dai de ştire!...

(Zisă muşcându-şi negrele buze

Craiul întunecat cu răstire.)

Acum măria-mea va să-auză

Cum e şi-a celoralalţi socoteală,

Ce au să-mi spuie fără sminteală.^[10]

Întii, cum dintru voi fieşcare

Să sâleşte spre-a iadului bine,

Amegind pe-om din dreapta cărare,

Apoi, în ce chip ni să cuvine

Să-ajutăm lui Mahomet îndată:

Pre-ascuns, ori cu sâlă vederată?"

Aici Mamona să sculà, mare

Visternicul Domnului Sătanei,

Pe mâna lui sunt toate comoare

De supt pământ, aurul şi banii.

,,Tot iadul (grăi dâns) bine ştie

Cât îi face-a mea dregătorie!...

Zieu! mai mult decât toate-îi ajută

Şi mai multă dobândă-i aduce.

Chipul şi cărarea mea bătută

Care pre-om la strâmbătate duce,

Este pofta de-averi desfrânată,

Într-alt chip lăcomie chiemată.^[11]

Omul e plecat spre lăcomie,

Din leagăn, căci firea bună-i dede

Îndemnul curat de-a prii şie,

Din care, ca din izvor, purcede

Cruţarea vieţii şi-o sâlinţă

Spre-a-ş' plini trupeasca trebuinţă.

Dar eu astă fireşe plecare,

Cu totul o stric prin lăcomie

Şi fac pre om de-în urmă el n-are

Hotar în pofta sa. Iacă-o mie

De acolea să nasc fapte rele,

Tot fiice-a lăcomii ş-a mele.

Tâlhăria, furatul, votria,

Înşelarea, strâmba judecată,

Ucigării, vânzări, tirănia,

Făţăria, camăta cruntată,

Şi pe rând faptele rele toate,

Mai vârtos ce trag spre bogătate.

Aurul acum stăpâneşte-în lume;

Prin acesta cumpăr eu toate

Inimile; cu mici sau mari sume

Neguţez tot feliu de păcate:

Cela-şi vinde patria pe mită,

Cesta spre ucidere să-învită.

Papa vinde darurile sfinte

Pentru gălbănaşi, iar' patriarhul

Din Vizánt le cumpără-înainte.

Din episcóp pănă la eclisiarhul,

Toţi îşi prevând cele cumpărate

Ce trebuiea să fie-în dar date.

Craii şi miniştrii având sete

De-argint, aţâţă războaie crunte;

Aurul ia cununa de la fete,

Sparge căsătorie şi nunte;

În scurt, lăcomia nesătulă

Toate ce-s bune le-întoarce-în hulă.^[12]

Şi cu-aceasta orbind eu prăsila

Lui Adam, o-întorc de la cărare

Bună ş'o duc pe-încet la topila

Noastră aici. Pre pământ, pre mare,

Mai toţi muritorii despre mine

Cu-înaurite-s legaţi cătíne.

Iar în cât priveşte-ajutorinţa

Lui Mahomet şi-a turceştii gloate,

Eu spun drept că nu-s în socotinţa

Lui Velzăvuv, dar' nice să poate,

O! hatmane viteaz, asta face

Care ne spui şi, cum văd, îţi place.

Lângă cine puterea şi slava

Au rămas, hotărât lucru este.

Au gândeşti că Cel-de-Sus lăsa-va

Să săvârşim, cum grăieşti, aceste?

Foarte te-amegeşti, de cu putere

Vrei a da turcilor mângăiere.^[13]

Ce-ajunge-oştaneasca ta-îndrăzneală

Asupra puterii înzăciuite!

Vitejia-înceátă-a fi de fală

Şi faptele ei cele mai vestite

Să numesc oarbă numa dârzie,

Când lucrează fără-înţălepţie.

Deci, împrotiva celui mai tare,

Nu vărtute, ci minte măiastră

Trebuie-a folosi. Mie-mi pare

Că nu cu vedită şi buiastră

Tărie noi să dăm ajutare,

Ci pre-ascuns, cu multă supţiare.

Înşi oameni prin noi să lucreze

Spre-a lor pierire necontenită.

N-ajută-acum armele viteze

Cum punga cu galbeni tecsuită

Aceştii, numa să fie plină,

Acuma toţi oamenii să-închină.^[14]

În urmă ruşinea mea să fie,

Deacă eu cu banii nu voiu face

Mai mult decât întru voinicie

Altòr a să lăuda place!"

Mamona fârşind, Asmodeu râsă

Şi căutând împrejur aşa zisă:

,,Nu pentru că eu sunt logofătul

De taină-a mării-sale, dară

Pentru că mă ţân şeretul

Cel mai mare-în astă neagră ţară

Îndrăznesc a-mi arăta şi eu

Adânc şi măestru sfatul mieu.

Însă, mai nainte de-a răspunde,

Voiu să fac Mamonii o-întrebare:

Pentru ce să-însumeaţă şi de-unde

Vin acele cuvinte sprinţare

A lui? Drept ce-atâta să rădică

Socotind pre-alalţii întru nimică?^[15]

Nu voi să-i întunec vrednicia,

Căci banii-au în lume căutare;

Dar' ce-ajunge numa bogăţia,

De n-ar fi şi-o vărtute mai mare

Cui ş-însă bogăţie să-închină!...

Şi-aceasta e mintea cu sfat plină!

Mamona cu banii face toate,

Dar' numa la cei cu lăcomie,

La suflete de-argint însătate,

Iar Mamona doar' încă nu ştie

Că multe şi mari trebi pe pământ

Nu să pot isprăvi prin argint,

Ci prin tehne-ascunse şi înşelăminte,

Prin intrige, cu sfaturi viclene;

Ceste surpă şi pe cel cu minte,

Ceste să-ajute-oştile-agarene.

Ş-acuş' vom vedea prin ispitire

Care ştie mai bine-a gâcire."^[16]

Veliàl, ce peste politie

Are-în iad pază şi priveghere,

Cel ce tot feliul de măiestrie

Lumească care domnia cere

E procopsit, fârşind Asmodeu,

Să sculă-începând cuvântul său:

,,Adevărat! nu să-ar cădea mie

A mustra pe cei ce-au zis nainte

Doară cevaş' cam cu sumeţie,

Dar', ca să-arăt cât poate să-alinte^[17]

Pe cineva iubirea de sine,

Voi mustra cu vedite pricine.

Fieşcare să lăudă-întru-ale sale

Şi cu oareşcare micşorare,

Pe-ale altor socotind tândale;^[18]

Şi toţi vă-înşelaţi, precum îmi pare,

Căci vrednicia voastră-împreună

Iar' nu despărţită, să-áflă bună.

Voi sunteţi naltele mădulare

Aceştii împărăţii de-aice;

Deci a voastră-împreună lucrare

Trebuie să-o ţie, să-o rădice.

Zădarnică-i a voastră putere,

Deacă veţi lucra cu-împărăchiere.

Deci socotind eu cele din lume

Care vă-aduce voao supărare,

Îm par ca neşte deşerte spume

Şi fumuri fără de flăcărare.

Pentr-aceasta-i şi-a mea socoteală

Ca să nu ieşim noi la iveală.

Să nu ne-amestecăm la bătaie

Cu puterea noastră vederată,

Ci, mergând din odaie-în odaie,

Să vedem pe cine, ce desfată,

Şi-apoi pe om în tot chipul rău

Să-l otrăvim în cugetul său.

Iar în cât e pentru Mahomet

Ş-a lui Vlad mândrie deşartă,

Eu am chieea de la cabinét^[19]

Şi mai bine cunosc a lor soarte

Decât toţi alţii. Ştiu ş-acea bine,

Cui biruinţă-în urmă rămâne!

Intrigele sunt acum făcute

Tocma să piarză turcii războiul

Şi să să vincă mii despre sute,

Căci lung nu va sprijini povoiul

Oştilor păgâne-o ţărişoară

Când va fi să-întoarcă-adoaoară.

Iar' Vlad dintru a sa biruinţă

Nu poate trage nice-un folos,

Fiindu-i ţara cu nepriinţă,

Dar' dintru toate mai vârtos

Pentru că din ţările vecine

Într-ajutoriu nime nu-i vine!"

Velial fârşi, dar Moloh încă

Rostul său după dânsul deschisă,

Moloh! fântâna cea mai adâncă

A desmierdării trupeşti, şi zise:

,,Nime pe-om aşa supus nu ţine

Întru rele năravuri, ca mine;

Ştiţi voi bine că eu prin a mele

Măestrii lunecoase ş-ispite,

Măguliri, gâdăliri şi momele,

Ochitúri, zâmbiri, glume-îndrăznite,

Pofte fierbinţi ş-îndemnul trupesc

Acum toată lumea stăpânesc.

Tinerii mă poftesc cu-înfocare,

Bătrânii pe-ascuns îmi voiesc bine,

Fetele m-aşteaptă cu oftare,

Neveste să topesc după mine,

Ba şi călugărul mi să-îmbie

Pitulindu-mă-într-a sa chilie.^[20]

Deci nu precep ce-i aceastá frică

A voastră, temându-vă ca doară

Oamenii fiind făptură mică

Să nu să rădice-odinioară,

La-acătare spiţă de mărime,

Cum voi aţi fost întru cea nălţime!...

Gânduri deşerte! Doar' nice-a zece

Parte din făptura cea iubită

A lui Savaot nu va petrece

În grădina raiului slăvită!

Noi om avea partea cea mai mare,

Ş-aceasta-i destulă-izbândă-îm pare!"

Iar' Val, stolnicul mare ce peste

Mâncări şi băuturi era pus,

,,Adevărat (au zis) lucru este

Că n-avem să-aşteptăm colo sus,

Oarecând ca să-ajungem la cele

Nalte lăcaşuri mai sus de stele.^[21]

Pentru-aceasta şi eu socotesc

Ca zădarnică toată cercarea

Vreunui războiu cu soiul ceresc,

Însă pe care-îl mâncă spinarea,

Cerce ş-a vedea din apucare^[22]

Că nu-i lucru lesne cumu-i pare.

Drept ce să ne pùnem fără treabă

La primejde? Să dăm şi cumcă

Pre Mihail vom birui-în grabă;

Dară cel ce cu fulgere-aruncă

Nemuritoare! va răbda doară

Să vă-apropiaţi de nalta sfiară?^[23]

Un tunet! ca-în ziua cea-îngrozită

Când furăm surpaţi dintru nălţie,

Şi toţi iacătă-vă-într-o clipită

Svârliţi supt tartar!... ba cine ştie

Câte mii de miluri mai afund,

Unde-acum nice dracii pătrund!^[24]

Pentru-aceasta cu Velial şi eu

Depreună socotesc şi deacă

Vreţi doară-a cunoaşte chipul mieu

Prin care suflete vânez, iacă

Vi l-oi spune: tot ce intră-în gură

Fără treabă şi fără măsură,

Tot aceasta este de la mine;

Beţia şi grasa-îmbuibăciune

Sunt a mele şi trag după sine

Trândava cu totul uităciune

De lucruri bune şi cuvioase,

Fac minţi tâmpite şi trupuri grase."

În urmă Vélfegor vorbă-apúcă,

Stăpânul credinţelor deşerte,

Zâcând: ,,Nu-l opresc eu să să ducă

Cărui i voia să să mai certe

Odată, dar mie la-împărţire

A fi cu dânsul nu-mi vine-în fire.

Eu mă sârguiesc în tot adinsul

Ca cea mai mică rază de lumină

Care-în om fu născută cu dânsul,

Să-o-întunec să nu fie sărină;

Ş-am făcut acu multe ispite

Cu tot feliu de-arătări măestrite.

Fieşcare crede în vreo lege

Care-o socoteşte preste toate,

Şi tot însul prin minte s-amege

Sau lăturiş' din cale s-abate.

Aşa-l întunec! de nice sâmte

Că-are vreo precepere sau minte.

Fanatismul şi Suprăstăciunea,

Ceste-a mele doao slujitoare,

Toată-adevărată-închinăciunea

Dumnezieirii ceii făptoare

În schime-o prefac necuvioase,

Nevrednice, ba şi ruşinoase."^[25]

Sătana care cu suferinţă

Pănă-acum ascultă: ,,Tot viclene

(Zise), dar nu spre ajutorinţă

Grabnică oştilor agarene

Sfaturi mi-aţi dat! Însă mie-mi place

Acum după gândul mieu a face!...

Deci tu, hatmáne, pasă ş-adună

Din cetele cele mai viteze,

Întru tot, o leghioană bună

Ce-are poruncii mele s-urmeze."

Aici tăcu Sătana şi-îndată

Adunarea mearsă-împrăştiată.

Dar', ce mă tragi de guler, o musă!

Iarăş cătră d-alba ţigănie!...

Care-acum ca şi friptă de spuză

Nu ştiea de ce să să mai ţie,

Că, cu toate sfaturile sale

Încă nu să pusese la cale.

Iar', dragă musă! scoate-mă-afară

Din boarta iadului puturoasă

Că, mă năduşesc de fum şi pară

Şi n-aş' vrea sufletu->l< aici să-mi iasă!

Mai bine slugă-în tindă de raiu,

Decât pe tronul iadului craiu!...^[26]

Apoi ţi-oi cânta, de bună samă,

Şi de biata noastră ţigănie

Ce-acum n-avea nici carne nici zamă.

Nice ştia de-astă nătărie,

Căci vrea cât mai curând să facă

Rânduială-în ţara sa săracă.

Era tocma-în sfatul mai fierbinte,

Când Corcodel supărat aleargă

Şi le spune-în puţine cuvinte,

Ca de-acu nainte să să şteargă

Pe buze de bucate, şi zice:

,,Şedăţi acum întinşi pă burice!..^[27]

Sfătuindu-vă cu gura goală

Şi pântece flămânde... Trecură

Babele cu colacii!"... Să scoală

Ţiganii socotind că-i înjură

Corcodel, căci nu putea să creadă

Să fie-în bucate-atâta pradă.

Pe lăieţi şi pe goleţi punea vina

Toate celelalte rânduite

Cete; şi ca să le crepe splina

Îi blăstăma, că-au mâncat atâte

Clise râncede, mălaiu şi zară,

Care-ar fi ajuns şi pentru-o ţară.

Tandaler, care-acum apucasă

Cârma de mult, strâgând să scoală:

,,Mâncătoriu dă carne puturoasă,

Lăeţ spurcat!... Asta nu-i tândală!...

Şi foarte te-înşeli, de crezi tu doară

A te mântui cu vorbe-uşoare.

Pentru ce nu ne-ai spus tu din vreme

Cum că pă fârşit merge bucata?

Dar' lasă!-acuşi, acuşi tu vei screme

Toate ce-ai mâncat. Numai fi gata;

Acuş' vom alege pre-un mai-mare,

Ş-atunci va fi vai de-a ta spinare!"

Iar' Corcodel cu zâmbire-amară

Rânjindu-şi dinţii zise: ,,De tine

Nu mă tem eu niceodinioară,

Tandalere! Să-ţi fie ruşine

Odată-a grăi despre toţi rău

Şi-a te gânfa ca şi broasca-în tău!..."^[28]

Aurariul tot să-înfocă şi pusă

Mâna pe cioarsa ruginită,

O trasă cu iuţime nespusă

Şi, de nu-l ţinea într-acea clipită

Bălăban, doară atuncea ca napul

Cu floace cu tot îi tăia capul.^[29]

Însă golăţimea-întărâtată

Multă-acuma împrejur să strânsese

Şi era de bătaie toţi gata,

Într-atâta treaba le-ajunsese!

Dar' deodată-auziră departe

Dobe, sorle ş-uiete mari foarte.

,,Fugiţi acu care-încătro poate,

Că iacă turcii vin să ne taie!..."

Strigară bătrânii cătră gloate,

Iar' de frică amurţita laie,

În loc de-a-ş' căuta-în grabă scăpare,

Sta fără graiu şi fără mişcare.

Atuncea strigă cu voinicie

Tandaler, cât putu tare foarte:

,,Toţi în arme cu mine să vie,

Ori la biruinţă,-ori cătră moarte!...

Mai bine să murim pe-îndelete,

Decât să tragem foame şi sete."^[30]

Prin aceasta bieţii mai luară

Inimă ţiganii, şi-în puţine

Ceasuri, după obiceaiu, să-înarmară,

Măcar că nu le părea prea bine

Şi părea că inima le plânge,

Scârbindu-să de bătăi şi sânge.

Dar' totuş' inimându-i din gură^[31]

Tandaler, nu-şi arăta ei frica.

După ce-apoi înarmaţi stătură,

Părea că nu să tem de nimica;

Iară scoţind sabia din teacă,

Tandaler le spunea cum să facă.

,,Căutaţi la mine! Luaţi aminte!

(Le zisă)-Acum voi sunteţi armaţi!

Dar' trebuie-a socoti nainte

Pentru ce? Unde mergeţi? Ce căutaţi?

Ca să nu ziceţi mâne-poimâne:

Tandaler au lătrat ca ş-un câne!...^[32]

Copii vă cer dă mâncare

Şi cătră voi cu lacreme strigă.

Aici nu vă este-altă scăpare

Fără la mălaiu sau mămăligă!...

Căci gura pruncilor din tăciuni

Nu să poate-astupa cu minciuni!^[33]

Cui dară-i voia să mai trăiască,

După mine vie-într-un noroc,

Numai trebuie să să păzască,

Cum l-au păzit mumă-sa dă foc,

Ca dând pă noi vreo străină gloată

Să nu steie cu gura căscată,

Ci, când oi striga eu de la frunte,

Toţi în mâni să-ş' aibă-armele gata.

Şi dă-ar hi vrăjmaşul cât un munte,

Să dea pă dânsul dă-a dărămata,

Închizând ochii şi dând pă moarte,

Cruciş' curmeziş', în toată parte.^[34]

Cu ochii-închişi e bine-a să bate,

Că nu cauţi vrăjmaşul în faţă,

Nici te temi dă-a lui înfricoşate

Arme sau şi căutătură-îndrăzneaţă.

Nu vezi cine lângă tine pică

Şi păn' la moarte nu ştii dă frică.

Răcniţi, chiuiţi, strigaţi din gură,

Cât vă-a-încăpea pe grumazi de tare.

Asta-i încă-o bună-învăţătură,

Că-aşa să-îmbărbată fieşcare,

Iar' neprietenul să spăimântează

Ş-a să băga-în războiu nu cutează!"

Tandaler fârşind învăţătura

Porunci să meargă după sine

Toţi armaţii strigând: bura! bura!

Merg ţiganii spre rău, sau spre bine,

Cu inima de frică-îngheţată,

După Tandaler, ca după-un tată.^[35]

---

1. ↑ Cuvântul şoiman doară nu este pretutindene obicit ca în Ardeal; pentru aceasta trebuie a şti că prin acest epiteton să înţăleg numa lucruri bune, curate şi oarecúmva sfinte. Nice de obşte să zice şoiman, fără numa soarele, albina, pânea ş.c.d. Să vede a fi cuvânt turcesc. P. Filologos.
2. ↑ Poetul vrând să obrăzuiască vremea de noapte, spune pe rând toate ce să tâmplă pe acea vreme: într-altele, fiindcă el, unde poate, bagă şi poveştile de obşte, pomeneşte aici şi de strigoi, care după crezătoria de obşte încalecă mături şi lopate şi cu acele zboară la Rătezat, adecă la un munte ce este între Ţara Romănească şi între Ardeal. Erudiţ.

   a) De aci să cunoaşte că izvoditoriu cel de-întâi acestor stihuri au fost ardelean, căci almintre nu ar fi pomenit de Rătezat. Criticos.

   b) Aşa dară ar trebui să fie şi din Thesalia, căci pomeneşte Parnasul, muntele Thesalii; ar trebui să fie şi muntean că pomeneşte Cetatea Neagră ce este în Ţara Muntenească! Mândrilă.

3. ↑ Aici pentru mai bună înţălegerea, trebuie a lua sama că poetul obrăzuind noapte, hotărăşte vremea când cântă cocoşii întiaş dată, adecă cu un ceas sau doao înaintea miezii-nopţii; căci, pe cum spun cărţile babelor, atunci au putere duhurile necurate. Deci poetul vrând să vie cu povestea şi la Sătana, zice că tocma pe acea vreme şi el au obicinuit a scoate capul de supt unda focului şi a-ş petrece, căutând cum să muncesc sufletele păcătoase. Însă (adauge poetu) în acea noapte îi viniră Sătanei neşte gânduri de care foarte s-au scârbit. Adecă socotind el că oarecând era în raiu şi întru fericire, iară acum în iad, supus chinurilor, să mâhni şi aşa răcni, cât tot iadul să cutremură. M. P.
4. ↑ Monologul acesta nu să poate înţălege de toţi, numai de cei ce sunt procopsiţi la S. Scripturi. Musofilos.
5. ↑ Ghierre va să zică brâncă cu unghii mari, cum au vulturii sau urşii. M. P.
6. ↑ Sătana aici să închipuieşte, precum am zis la cântecul dintii, căpetenia duhurilor necurate, care mai nainte de osândire era în ceriu cel mai întii arhanghel şi să chema Luceafăr, adecă purtătoriu de lumină. El aici grăieşte cătră ceialalţi soţi ai săi. Însă ce poate să grăiască Sătana altă fără numa blăstămuri; însă poetul vrând să-l arete poeticeşte, precum este, foarte bine l-au nimerit. Erudiţian.
   

   a) Aşa, foarte bine, când îl face să grăiască hule asupra dumnezieirii!

   Păr. Desidemonescul.

   b) Apoi ş-alta este: de unde au ştiut poetul acesta cele ce au vorbit dracii în iad! C. Idiotiseanul.

   v) Dar' că nu-i aşa, vere, căci ţ-am spus de atâte ori că le-au aflat aşa scrise. C. Onochefalos.

7. ↑ Sătana zice că Dumnezieu a făcut omul în pisma lui şi a soţilor lui, ca oarecând să lăcuiască acolo, unde au lăcuit ei fiind încă îngeri. Simpliţian.
8. ↑ Ce mănie sătănească! Simpliţian.
9. ↑ Velzăvúv este nume devolesc care s-află şi la Evanghelie. Însă fiindcă Sătana este împăratul întunericului, pentru aceaia Velzevuv îi zice Întunecate Doamne, apoi Neagră Măria sa.

   a) Oare nu este aici ascunsă sáteră? Că întru multe pănă aici am luat sama că poetul acesta multe zice care nu să pot înţălege într-alt chip, însă aşa ştie acoperi satera sa de bine, cât nu fieşte care o cunoaşte. C. Criticos.

10. ↑ Acum precep povestea. Adecă Sătana au strâns sfetnicii săi, ca să sfătuiască în ce chip are să ajute păgânilor!
11. ↑ Mamona încă nume de diavol ce să află la Evanghelie. De obşte să zice el duhul lăcomii.

    a) Pe Velzăvuv zisă poetul că este hátmánul Sătanei, iar aici pe Mamona face visternic! ca când şi diavolii ar avea în iad acest feliu de dregătorii!

    Idiot.

    b) Bagă-le în teacă, vere, ţi-am zis nu o dată, nu mai vinui poetul, când el aşa au aflat scris! Onochef.

    v) Vedeţi dară că bine zisăi eu că aici este o sateră ascunsă! Criticos.

    g) Acum şi mie-mi scapă răbdarea când văd luări aminte de acest feliu! Am luat sama mai înainte că care nu înţălege ce este poesia şi ce va să zică poetu, acela mai bine să tacă şi mai bine să ţie cu dumnealui Chir Onochefalos, căci mai multă cinste-ţi va face. Unde ar fi izvodirile poeticeşti a lui Omer, a lui Virghil şi, în vremile noastre, a lui Miltón la inglezi, a lui Tásso la italieni şi a lui Clòpstoc la nemţi, de ar fi socotit aceste învăţate noroade de dânşii, cum socotesc aceşti mai sus cârtitori asupra poetului nostru? Musofilos.

    d) Nu ţ-am spus, vere, că aşa este? Iacă dum. Musofilos înţălege mai bine decât noi amândoi.

12. ↑ Aici Mamona spune toate faptele rele care izvoresc din lăcomie. M. P.
13. ↑ Sătana făcu doao întrebări la boierii şi voievozii săi: adecă să-i spuie fieşte care în ce chip el lucrează spre binele de obşte a iadului, amegind pre oameni! Apoi, în ce chip socoteşte ca să să deie ajutoriu turcilor. Mamona la cea de întii întrebare spusă cu de-amăruntul laudele sale, iar' la a doao dă sfatul său, ca să nu să deie turcilor ajutoriu cu chip vederat, ci pe ascuns. M. P.
14. ↑ Vezi, vicleanul, ce sfat au dat! Simpliţian.
15. ↑ Asmodeu. Acesta încă este nume de diavol, cunoscut la S. Scripturi, şi mai cu samă să chiamă duhul înşelăciunilor; iar' cuvântul şerèt nu este pretutindene cunoscut; pentru aceasta romăneşte se poate zice amegèu. Apoi cuvântu sprinţariu, sprinţare încă să vede a fi romănesc, ce să poate zice amintre îngiurătoriu, defăimătoriu. Filologos.
16. ↑ Suflete de argint însătate. Aceasta întru o altă limbă doară nu s-ar putea zice, dar' în limba noastră nu ştiu de unde s-au obicinuit a să zice, în loc de foame de aur şi de argint, sete de aur sau argint. Apoi cuvântul tehne însemnează meşterşug viclean. M. P.
17. ↑ S-alinte, adecă să măgulească.
18. ↑ Tândale. Acest cuvânt este obicinuit pe une locuri şi însămnează nimicuri sau lucru de nimică, jucărăi. M. P.
19. ↑ Cabinet este cuvânt franţozesc şi semnează cămară, cămăruţă sau, cum zic pre aiure, odaie. Însă apoi s-au luat de obşte de să zice locul, unde să face sfatul de taină la curţile domneşti sau împărăteşti. Pentru aceasta zice Veliál că el ştie sfaturile cabinetelor şi ştie ce fârşit va fi între Vlad şi Mahomet. C. Filologos.
20. ↑ Moloh încă este nume de diavol şi numit la Scriptură.
21. ↑ Val sau Bal încă este nume drăcesc la Scripturi.
22. ↑ Apucare, adecă ispiteală şi începutul lucrării. M. P.
23. ↑ Sfiară sau mai bine sferă este o figură rătundă, prin care să închipuieşte lumea sau şi pământul; pentru acea să zice emisfer jumătatea sferii sau a pământului. Aici sfera naltă va să zică ceriul cel mai de sus. Erudiţian.
24. ↑ Va să zică Val că tocma să poată birui pe îngeri însă (zice el) cel care cu fulgere aruncă! adecă Dumnezieu (căci dracii nu cutează a numi pe Dumnezieu), oare suferi-va el să ne apropiem de ceriu? Mai încolo zice: căci numai un tunet să cază pe voi, de cei ce cădea în zioa când furăm izgoniţi din ceriu, şi iacă-vă aruncaţi mai afund de iad şi acolo unde acum nici noi putem pătrunde. M. P.
25. ↑ Pentru înţălesul tuturor ce zice Velfegor aici, trebuie a să tălmăci întii, că el zice a fi diavolul credinţelor deşerte; deci, zice el, eu mă sârguiesc totdeuna că să întunec raza minţii şi a preceperii adevărate care Dumnezieu dede omului când îl zidi. Eu ducând pe om de la legea adevărată care mintea curată a lui poate să o cunoască, îl abat de la cale întunecându-l cu năluciri. Şi spre aceasta am doao slujitoare, adecă fanatismul ce va să zică râvna neadevăratei credinţi, şi suprăstăciune ce va să zică crezătorie deşartă; alţii zic, de pe grecie, disidemonie. Aceste doao, adauge el, strămută toată adevărata închinăciune a unii adevărate dumnezieiri, în shime necuvioase şi de râs!...
26. ↑ Un poet o zis odată că mai bine voieşte a fi craiu în iad, decât slugă în raiu, iar' poetul nostru socoteşte de-împrotivă, că mai bine voieşte a fi slugă în tinda (pridvoriu, antişambră) raiului, decât craiu în iad, cu care şi eu mă învoiesc. M. P.
27. ↑ Am căutat la orighinal, curios de sunt acolo aceste cuvinte, căci socoteam că doară poetul le-au pus din capul său; însă pot asigura că aşa să află şi la orighinal, prosteşte. Bag de samă că autoriul n-au vrut să puie alte cuvinte de cum au vorbit însuş' Corcodel. Preînvăţatul Talalău încă aşa socoteşte, mai vârtos că la strofa următoare zice Corcodel: ,,sfătuindu-vă cu gura goală", apoi zice că ,,au trecut babele cu colacii!"... proverbie care şi astăzi este în obiceaiu, când va să zică cineva că acum s-au petrecut ce-au fost bun!... Erudiţian.
28. ↑ De aici să vede că Corcodel era învăţat la vorbe proaste şi foarte batjocoritoare, fără care el nu putea să vorbească, şi să vede că şi cele mai din sus, de care au pomenit Erudiţian, a lui Corcodel, sunt adevărate. Criticos.
29. ↑ Trebuie a şti că cioarsa să zice o sabie rea sau ruginită, şi nu s-ar putea zice de altă sabie şi la alt loc, fără numa la Ţiganiada ş-alte de acest feliu de izvodiri comiceşti. Musofilos.
30. ↑ Tandaler socotea că a fi totdeuna aşa ca cum au fost cu muntenii, sau doară şi de nevoie îi vini acea vitejie. Mândrilă.
31. ↑ Inimându-i, adecă dându-le inimă. M. P.
32. ↑ Tandaler să vede că percepea ceva de oştenie, precum om vedea mai încolo. M. P.
33. ↑ 'Copii din tăciuni va să zică care şed împrejur de foc şi de tăciuni.
34. ↑ De-a dărămata, adecă dărămând, oborând, cuvânt vulgar. Însă Tandaler avea bună cunoştinţă a neamului său, că-i învaţă a închide ochii, să fie mai uşor la bătaie, ne temând aşa tare. M. P.
35. ↑ Cu adevărat! un chip de a să bate nou şi minunat, şi (cine ştie) doară pentru ţigani, cel mai bun!... Simpliţean.