Ţâgura

"Ziceau bătrânii că Ţâgura mânca Luna. Ţâgura e un fel de fiară care pătrunde în văzduh şi, când se întâlneşte cu luna, se tot luptă cu ea pe viaţă şi pe moarte. Dacă învinge Ţâgura o mănâncă pe Lună, dar ea nu moare de tot. Tot mai rămâne un firicel. Când te uiţi într-un vas sau într-o fântână, vezi bine cum se luptă Ţâgura cu Luna şi cum o mănâncă de nu mai rămâne din ea decât un firicel.
Dacă, atunci când se bat ele, câştigă Luna, atunci o omoară Luna pe Ţâgura. Şi Luna atunci rămâne întreagă". (P. Bilţiu, de la Florica Mureşan, 66 ani, Oarţa de Sus, 1974, în Izvorul fermacat, 1999, p. 318-319, t. 385).

"Când luna e asaltată de vârcolaci, dă semne de vremuire sau intemperii" (R. Vulcănescu, Mitologia..., 1987, p. 395).

"Vârcolac - duh rău din mitologia românească; de obicei o clasă de strigoi, îndeletnicindu-se cu atacarea principalilor aştri, pe care îi mănâncă, producând în mod curent fazele lunii sau eclipsele de lună şi de soare" (V. Kerbach, Dicţionar de mitologie, 1989, p. 625).