Şir'te mărgărite

Mii de candele lucesc
La palatu-mpărătesc,
Căci să face clacă mare
Spre-a-nşira mărgăritare.
Dintre cei ce sunt veniţi,
Alţii nu-s mai străluciţi,
Mai frumoşi, mai răpitori
Ca doi tineri frăţiori
Părul lor în undă lină
'Noată dulce sub lumină
Ca pârâul fugător
Sub un soare lucitor.

Fiecine istoriseşte
Istoria ce doreşte,
Iar când toţi au savârşit,
Copilaşii au vorbit
— ,,Două june surioare,
Dulci ca razele de soare,
Pe sub lesele-nflorite
Torc mătăsuri aurite,
Şir'te mărgărite!"

Iar pe drumul lăturat
Trece fiul de-mpărat.
— ,,Doamne, fă-mă-a ta mireasă,
Fă-mă-a ta femeie-aleasă
Şi-oi aduce ţie-n dar
Vase cu mărgăritar!"

Asfel zice sora mare,
Cu trufie şi-ngâmfare.
— ,,Fă-mă, doamne, nevestică,
Zice sora cea mai mică,
Şi-ţi voi face doi feciori,
C-ale părului meu flori!"
— ,,Tu să fii a mea mireasă...
Dulce, mândră-mpărăteasă!"
Nouă luni, de nouă ori
Străluciră printre nori,
Iar când fuse-a noua ori,
Doamna naşte doi feciori

Cu cosiţele-aurite...
Şir-te-mărgărite!
Şi cu-atâta cât vorbea,
Mărgărelul se-nşirea.

Iară soră-sa cea mare
Cugetând spre răzbunare,
Aducând doi arăpei,
I-au ascuns în patul ei.

Iar pe-acei frumoşi feciori,
Drăgălaşi ca două flori,

Îi îngroapă prin grădină,
Ling-o veştedă tulpină.

Din copiii bălăiori
Răsărit-au brădiori
Dar când stelele voioase,
Flori din aer auroase,

Încunună coama serii,
Când sunt dulci şi limpezi cerii.
Cei doi brădiori ce cresc
Între dânşii-aşa vorbesc:
— ,,Dormi, tu, dulce frăţior?
Căci eu cerc un aspru dor
De maicuţa mult iubită
Ce se plânge părăsită."
— ,,Nu dorm, căci am auzit
Viersul maicăi mult dorit,
Ea ne cheamă plângătoare
Colea-n umeda-nchisoare."