Învățătura la sfântul părintele nostru Nicolae

Învățătura la sfântul părintele nostru Nicolae de Antim Ivireanul

Eu sunt păstoriul cel bun; păstoriul cel bun sufletul lui pune pentru oi.

Aducându-mi aminte de râvna cea mare și de dragostea cea multă ce are păstoriul cel bun cătră oile sale, foarte mă minunez și laud credința și dragostea inimii sale ce are spre paza lor, precum vedem că era fericitul acela și credinciosul rob al lui Dumnezeu, Moisi, carele au fost păstoriu norodului israiltenesc. Că văzând urgiia lui Dumnezeu că era foarte mare și groaznică asupra jidovilor, atâta cât li să cuveniia și pierzare, iar n-au vrut pentru dragostea oilor să fugă să se mântuiască el singur, ci, mai vârtos, după cum zice la 22 de capete la Eșire, au stătut împotriva lui Dumnezeu și cu mânie au început a-i zice: Rogu-mă, Doamne, greșit-au norodul acesta greșală mare și ș-au făcut lor dumnezei de aur; și acum, de vrei să lași păcatul lor, lasă-l, iar de nu, stinge-mă și pre mine din cartea < în > caré m-ai scris.

Auzit-aț râvna și dragostea cea mare a acelui păstor? Cu adevărat, iubiții miei ascultători, stau de mă mir de acéle cuvinte mari și gréle ce au grăit Moisi cu atâta mânie. Iar mai mult mă minunez de îndelunga răbdare și de multa iubire de oameni a lui Dumnezeu, cum nu l-au dat pierzării, împreună cu jidovii cei făr de lége; că lui Dumnezeu, nu numai Moisi, ce și toată lumea nu-i iaste nici de o trebuință, după cum zice David la psalm 16: Bunătățile méle nu-ț trebuesc.

Iar pentru ca să nu mă depărtez cu vorba zic cum că Dumnezeu nu s-au uitat la acéle cuvinte ale lui Moisi, ce-l îndemna spre mânie; ci mai vârtos s-au uitat la dragostea lui cea mare ce avea cătră oile sale, ca să nu pață rău și cum că mai bine au priimit să moară împreună cu oile lui și pentru acéia n-au vrut Dumnezeu să facă acea stricăciune mare ca să-i piarză.

Mare era, cu adevărat, dragostea lui Moisi spre jidovi, iar mai mare au fost dragostea lui Hristos spre tot neamul omenesc. Căci Moisi numai pentru un norod pohtiia să moară, iar Hristos pentru toată lumea. Și Moisi nu zice: piiarde-mă numai pre mine și lasă pre jidovi, iar Hristos această poftă avea, nefiind vinovat să moară și toată lumea să trăiască, precum zice și la sfânta Evanghelie de astăzi: Sufletul mieu puiu pentru oi. Și într-alt loc iară zice că: Să cade să se înalțe fiiul omenesc, ca tot cela ce va créde într-însul să nu piară, ci să aibă viață vecinică. Deci de pe aceste vorbe ce-am zis vom putea cunoaște dragostea cea adevărată și credința păstoriului celui bun; ci mă rog să ascultați.

Sunt mulți în lume de să numesc că sunt păstori și zic cum că poartă grijă de oi; ci o zic, ticăloșii, numai cu cuvântul, iar cu fapta sunt departe, câtu e ceriul de pământ, pentru căci nu poartă grijă pentru folosul oilor lor, ci să nevoesc numai pentru folosul lor, cărora nu să cuvine să le zică neștine păstori, ci năemiț, sau, mai vârtos să zic, furi și tâlhari; că lasă oile lor de le mănâncă lupii și ei sar pe aiurea, în turmele céle streine să fure și să junghe și să piarză. Pentru carii zice domnul Hristos, la Mathei, în 7 capete: Luați-vă aminte de proroci mincinoș, carii vin cătră voi, în veșmintele oilor îmbrăcaț, iar pe din lăuntru sunt lupi răpitori, pre carii din rodul lor (zice) îi veți cunoaște pre ei, adecă de pe faptele lor céle necuvioase.

Și iarăși la 23 de capete, pe unii ca aceștea îi numéște fățarnici, orbi, nebuni și mormânte spoite pe dinnafară. Fățarnici îi numéște pentru căci să arată cu înșălăciuni înaintea oamenilor și să fac pre sine cum că sunt sfinți și drepți. Orbi îi numéște pentru căci nu vor să învéțe pre oameni céle ce să cuvin și sunt drepte și adevărate, ce-i învață și-i îndeamnă pururea la lucrurile céle vătămătoare de suflet. Nebuni îi numéște, pentru căci calcă poruncile céle mai mari ale lui Dumnezeu și cearcă lucruri deșarte și de nimica. Mormânte spoite pe dinnafară îi numéște, pentru căci să fac ei mai învățați, mai drepți, mai buni și mai vrednici decât sfinții părinți și decât apostolii și nu țin în seamă într-o nimica céle ce au zis ei și le-au așăzat, spre cinstea beséricii, spre întemeiarea credinții și a creștinătății și spre folosul cel <de> obște, ca niște călcători de lége ce sunt. Opresc și pre alții, cu o mie de mijloace, să nu le ție, pentru ca să-i osândească împreună cu dânșii, pentru binele cel mare ce le fac și mila ce le dau, pentru care lucru vor să ia, ticăloșii, mai multă osândă de la Dumnezeu.

Păstoriul cel bun sufletul lui pune pentru oi.

La cartea cea dintâi cătră Timothei, la al 3 cap, zice fericitul Pavel cum că episcopul trebuie să fie fărde prihană, întreg la minte, cu bună rânduială, iubitoriu de streini, învățătoriu bun, nesfadnic, blând, neînvrăjbitoriu, neiubitoriu de argint, casei sale bine îndreptătoriu, că de nu va ști a-ș îndrepta casa sa, cum va purta grijă de besérica lui Dumnezeu?

Drept acéia nu eu, ci socoteala cea dreaptă află cum că păstoriului celui bun i să cuvine să aibă trei lucruri: una, credință curată, a dooa, înțelepciune întreagă și a treia, să aibă toiag în mână. Cu credința cea curată să caute și să pohtească pururea binele și folosul oilor lui, nu numai celor sănătoase și zdravene, ce și celor bolnave și struncinate. Cu înțelepciunea să păstorească pre oameni, dând învățătură fieștecăruia după vârsta și rânduiala lui, că precum sunt boale de multe féliuri și nu să pot vindeca tot cu un feliu de doftorii, așa nici cu un feliu de învățătură nu să pot odihni, nici să pot îndrepta toate firile omenești, ci unii cu un féliu, alții cu alt fél; că altă învățătură trebue bărbatului și alta muerii; altă îndreptare trebue bătrânului și alta tânărului; altă povățuire trebue bogatului și alta săracului; altă mângâiare trebue celui vésel și alta celui trist; altă vindecare trebue celui sănătos și alta celui bolnav; altă înfruntare trebue stăpânului și alta slugii; altă îndemnare trebue celui îndrăzneți și alta celui fricos; altă îmbunare trebue celui blând și alta celui mânios; altă vorbă trebue celui învățat și alta celui neînvățat.

Și în scurte cuvinte, pre fieștecarele, după vârsta sa și după rânduiala sa, precum am și mai zis, trebuia să-l odihnească cu învățătura, cu toiagul ce ține în mână adecă stăpânirea și cu darul Duhului Sfânt să pedepsească atâta pre oi cât pre lupii cei de gând și pre hiarăle céle sălbatece ce vin asupra oilor. Pentru căci adevărat că de ce rămân oile < ne > pedepsite, de atâta cad în mai multe și nenumărate patemi. Așijderea și lupii, când nu văd toiag în mâna păstoriului, răpesc oile fără de nici o frică și le mănâncă. Pentru toiagul acesta zice David la Psalm 22: Toiagul tău și varga ta aceasta m-au mângâiat. Cu sfântul toiag au mântuit Moisi norodul cel jidovesc și pre faraon l-au înecat.

Drept acéia păstoriul care va vrea să păstorească pre lége și pre dreptate trebue pururea să ție toiagul în mână, adecă dojana și înfruntarea și după vremi să pedepsească pre oi și să gonească hiarăle, căci acesta iaste sfârșitul cel bun a păstoriei sale, ca să ție oile și să le păzească cu sănătatea cea duhovnicească, adecă cu învățătura. Această sănătate iaste pururea datoriu păstoriul să o dea oilor lui; iar de va fi vreuna din oi beteagă trebue și făr de voia ei să o lége și să o pue jos să-i tae carnea cea putredă, să o lépede și să-i pue căzuta doftorie, neuitându-se nimic la zvârliturile picioarelor ei cu carele poată să-i mijlocească și vătămare, au la obraz, au la mână, au la picior. Și așa, cu această faptă bună și cu această mijlocire va avea păstoriul cel bun despărțeală de năemit, pentru că năemiții nu pasc oile pentru ca să le folosească, ci numai pentru plata ce apucă de la iale; și când véde pre lup viind de departe adecă pre diavolul, ei lasă oile și fug, pentru căci sunt năemiți și nu poartă grijă pentru oi. Ci să ferească Dumnezeu și să mântuiască toate turmele de păstori ca aceștea, ca și de moartea ciumei.

Păstoriul cel bun sufletul lui pune pentru oi.

Când au vrut domnul nostru Hristos să se înalțe la ceriu, s-au făgăduit ucenicilor lui că nu-i va lăsa săraci, ci le va trimite alt mângătoriu, pre Duhul Sfânt, carele îi va învăța pre ei toate și-i va povățui întru tot adevărul, care făgăduială au rămas, necurmat, la toți arhiereii ce au păstorit, după vremi, turmele sale până în zioa de astăzi și va fi până va sta lumea; și acea făgăduială să înțelége și la tot norodul creștinesc. Că precum zice Sinesie, că nu vor lipsi împăratului niciodată ostaș, așa nu vor lipsi nici păstorii din besérica lui Hristos pentru ca să mângăe pre norodul cel ales al lui Dumnezeu, cu céle bune și de folos, dintru cari păstori au fost unul și fericitul și minunatul Nicolae, episcopul Mirelor Lichiei, făcătoriul de minuni, a căruia prăznuim, astăzi, cinstita pomenire, carele s-au arătat adevărat următoriu dascalului și învățătoriului său, lui Hristos; și au înmulțit talantul ce i s-au încredințat, nu îndoit, ci întreit, că s-au nevoit de au săvârșit trei bunătăți mari: una spre cinstea și lauda stăpânului său Hristos, a dooa spre întemeiarea credinții cei de obște a toatei politiei creștinești și a treia spre folosul turmei sale ce i s-au încredințat.

Deci bunătatea ce-au arătat spre cinstea și lauda stăpânului Hristos iaste credința cea adevărată, dragostea cea curată, rugăciunile céle neîncetate, posturile, vărsările de lacrămi, smereniia de margine, bdeniile, vorbele céle curate cătră Dumnezeu și ostenélele céle de multe féliuri, carele acéstia toate fiind împreunate la un loc, arată o dragoste peste măsură cătră Dumnezeu. Și pentru aceia l-au iubit și Dumnezeu pe dânsul și l-au făcut vestit și lăudat în toată lumea.

Iar bunătatea ce-au arătat de obște iaste acéia ce-au făcut înaintea credinciosului și marelui împărat Constandin și înaintea a tot săborului ce să adunase în Nichea, de-au înfruntat pre începătoriul de eresuri, pre Arie, și ca pre un mincinos și hulitoriu împotriva dreptății l-au lovit și cu palma preste obraz și i-au pecetluit spurcata și clevetnica lui gură cu amuțeala și i-au mărturisit de față pre Fiiul și Cuvântul Tatălui a fi de o ființă și întocma cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Iar bunătatea ce-au arătat spre folosul turmei sale și în viață și după moarte iaste dragostea cea peste măsură, învățăturile céle cuvioase, milosteniile céle îndestulate, tămăduirile céle de multe féliuri, blândéțele cătră toți, mântuirile de morți, din închisori, din mări și alte multe și nenumărate faceri de bine, carele nefiind ticăloasa mea limbă vrédnică a le povesti, după cum să cade, le las asupra celor mai aleși și mai desăvârșit întru știința învățăturii, ca să le adeveréze ei mai pre larg.

Iar eu plecându-mi capul cu cucerie, mă rog împăratului celui din nălțime și a toate țiitoriului Dumnezeu ca, cu rugăciunile céle fierbinți ale acestui preacuvios păstor, să dăruiască prealuminatului domnului nostru viață pacinică și norocită cu întreagă sănătate și biruință asupra vrăjmașilor celor văzuți și nevăzuț. Și pentru această puținică osteneală și cheltuială trecătoare ce au făcut întru lauda lui Dumnezeu și întru cinstea sfântului, de au împodobit această sfântă casă, după viața a mulți ani fericiț să-i facă odihnă la împărățiia ceriului și să-i dăruiască bunătățile céle vécinice și de-a pururea stătătoare.

Și dumneavoastră, celor ce sunteți de față și celor ce lipsesc, tuturor, să vă dea sănătate, viață curată, spăsenie sufletească, sporiu și ajutor întru toate céle bune și de folos. Așijderea și tuturor creștinilor, ca dinpreună să mărim și să lăudăm, pururea numele lui cel sfânt și preasfânt. Amin.